Ciprian Păun: „Gânduri la Cafea de dimineață cu praf de pușcă!”

Turbulențele incredibile ale incompetenței în România. 

Suntem, din păcate, victime ale propriului sistem de reprezentare. Ca într-o căsătorie în care ne alegem consortul convinși că am găsit partenerul de o viață, dar descoperim că am ales, de fapt, un amant neobosit care fuge din relație — trecem de la un angajament solemn la relații pasagere, fără finalitate.

Numai că dezbaterea publică nu este nici despre liderii care dezamăgesc, nici despre absența strategiilor.
În contextul mai larg al discuțiilor privind vânzarea pachetelor deținute de stat la companii publice, nu a existat o dezbatere serioasă despre modificarea Legii nr. 31/1990 sau despre instituirea unor mecanisme legale care să permită menținerea controlului asupra deciziilor strategice în ciuda vânzării participației majoritare. Mai grav, nu s-a explicat ce vom face cu banii obținuți din aceste înstrăinări.

Dacă resursele vor intra în pachetul de plată pentru salarii și pensii, este o catastrofă. Ar fi exact ca alcoolicul care își vinde apartamentul ca să joace la păcănele sau să își bea viața mai departe.
Dacă, în schimb, scopul este crearea unui Fond Suveran gândit pentru investiții în energie, AI și IT, varianta devine frecventabilă. Aș merge chiar mai departe: în lipsa unor idei clare de investiții, soluția rațională este externalizarea și privatizarea managementului, cu clauze și condiții foarte stricte, sub coordonarea unui audit intern și extern intransigent. Incompetența gestiunii treburilor publice este în zona de management, nu în zona de acționariat!
Dar aceste dezbateri nu mai pot avea loc, pentru că politicienii au ales calea conflictului în locul dialogului. Am dat foc la acoperiș și, stând la masa tăcerii, încercăm să jucăm un șotron penibil sau o nouă scenă — cine pune mâna pe extinctor?

Salvatorii vom fi tot noi, corpul electoral și mediul privat. Dar costul va fi exagerat de mare.
Să ne vedem cu bine! Sănătate și Virtute!​​​​​​​​​​​​​​​​

P.S. nu caut vinovați pentru că nu sunt instanță de judecată, dar se pare că în România arta negocierii este monopolul iluziei! Iluzia că ne putem face bine… Cândva… O …dată!