Zborurile au fost anulate pe aeroportul Catania din Sicilia. Etna a erupt din nou

Zborurile au fost anulate pe aeroportul Catania din Sicilia. Etna a erupt din nou
| Foto: captura video - https://video.corriere.it/

Erupţia vulcanului Etna, unul dintre cei mai activi din lume, a dus la ]nchiderea aeroportului din Catania, Sicilia au anunţat autorităţile din Italia luni, 14 august.

Călătoriile aeriene au fost oprite după ce vulcanul a început să erupă duminică seara. Guvernul italian a precizat că vulcanul este în fază de „pre-alertă” şi nivelul de alertă a fost ridicat de la F0 la F1.

Compania de administrare a aeroportului Catania a comunicat pasagerilor să se prezinte la aeroport numai după consultarea companiei lor aeriene, a transmis Corriere Della Sera

Totodată, Ministerul de Externe de la București a transmis o atenționare de călătorie pentru Italia. „Responsabilii aeroportului internaţional din Catania anunţă că spaţiul aerian pe aeroportul Catania-Fontanarossa Vincenzo Bellini este închis azi, 14 august 2023, din cauza erupţiei vulcanului Etna”, a informat MAE, adăugând că zborurile sunt suspendate cel puţin până la ora 14:00.

 

Comenteaza