Rusia pierde aderență. Un gigant producător de anvelope părăsește țara

Rusia pierde aderență. Un gigant producător de anvelope părăsește țara
| Foto: belchonock - Depositphotos.com

Din cauza războiului din Ucraina şi a înăspririi sancţiunilor, operaţiunile Nokian Tyres plc în Rusia nu mai sunt posibile sau sustenabile, arată un comunicat al companiei.

Astfel, pregătirile de ieşire vor începe imediat, iar compania va evalua opţiunile disponibile pentru acest demers. Procesul se va desfăşura ţinând cont atât de angajaţi, cât şi de legislaţia locală.

În urma acestui proces, Nokian Tyres va înregistra, în al doilea trimestru al anului 2022, deprecieri de aproximativ 300 de milioane de euro, aferente activelor ruseşti.

Acestea vor fi înregistrate ca excluderi non-IFRS. La 31 mai 2022, valoarea activelor nete ale Nokian Tyres în Rusia şi Belarus era la aproximativ 400 de milioane de euro, luând în calcul deprecierile.

„În ultimele luni, am asistat la desfăşurarea unor evenimente şocante în Ucraina. Am urmărit situaţia cu mare tristeţe şi, alături de întreaga comunitate internaţională, condamnăm fără echivoc războiul care a provocat suferinţe în rândul atâtor oameni”, precizează Jukka Moisio, Preşedinte şi CEO, Nokian Tyres.

„Pe termen scurt, ne-am concentrat pe adaptarea la un mediu de operare extrem de incert, aflat în schimbare rapidă, şi pe menţinerea controlului asupra operaţiunilor noastre din Rusia. După o analiză şi o evaluare amănunţită a opţiunilor, am decis să reconstruim Nokian Tyres fără să fim prezenţi în Rusia, şi să ne concentrăm asupra oportunităţilor de dezvoltare în celelalte pieţe existente. Nu a fost o decizie uşoară, în condiţiile în care avem în Rusia peste 1.600 de angajaţi dedicaţi, a căror experienţă o apreciem foarte mult, precum şi multe relaţii de lungă durată cu clienţi şi furnizori, construite în ultimii 17 ani.”, adaugă Moisio.

Pentru a asigura aprovizionarea cu produsele Nokian Tyres, compania a mărit şi mai mult capacitatea fabricilor sale din Finlanda şi SUA şi a decis să investească într-un spaţiu nou în Europa. La începutul anului, Nokian Tyres a anunţat stoparea investiţiilor în unitatea din Rusia şi a început transferul producţiei unor game selectate importante de produse din Rusia către celelalte fabrici.

Nokian Tyres operează în Rusia din anul 2005. În 2021, aproximativ 80% dintre anvelopele pentru autoturisme ale companiei au fost produse în Rusia, iar în Rusia şi Asia s-au înregistrat aproximativ 20% din vânzările nete ale Nokian Tyres. Începând cu data de 29 iunie, Andrey Pantyukhov, care a condus operaţiunile Nokian Tyres din Rusia şi Asia, nu mai este membru al echipei manageriale Nokian Tyres.

Comenteaza