Protestele continuă în Serbia. Manifestanții acuză autorităţile că au simulat o stare de normalitate în scopuri politicianiste

Protestele continuă în Serbia. Manifestanții acuză autorităţile că au simulat o stare de normalitate în scopuri politicianiste
| Foto: profimedia

Mii de oameni au ieșit din nou în stradă, pentru a doua seară la rând, la Belgrad, capitala Serbiei pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul în care guvernul a gestionat perioada de relaxare. Situația a fost tensionată şi scutierii au folosit gaze lacrimogene.

Manifestanții dau vina pe partidul aflat la putere că a ridicat prea repede restricțiile și acum toată țara are de suferit. Numărul infectărilor zilnice a crescut de 7 ori în ultimele două luni. Spitalele abia dacă mai fac față, iar personalul medical e epuizat, arată o analiză Digi24.

De altfel, guvernul de la Belgrad avea în plan să reintroducă starea de urgență în fiecare weekend, pentru a ține sub control pandemia, dar a revenit asupra deciziei după reacția furioasă a cetățenilor. Președintele țării a anunțat că urmează să fie luate alte măsuri de protecție sanitară. Dar e totuși sceptic în legătură cu autenticitatea revoltei și susține că în pregătirea protestului s-au implicat spioni străini.

Vestea că țara va fi plasată, din nou, în carantină după ce spitalele s-au umplut de pacienți cu COVID-19, a stârnit proteste violente în capitala Serbiei. Mii de oameni furioși s-au adunat marți seară, dar și miercuri în jurul Parlamentului. Unii au forțat cordoanele poliției, dar au fost în cele din urmă respinși. Scutierii au folosit gaze lacrimogene.

Serbia a ajuns, de la aproximativ 50 de infecții confirmate zilnic în urmă cu o lună, la 350. Ţară cu aproape şapte milioane de locuitori, Serbia a înregistrat miercuri 357 de noi cazuri de COVID-19, al căror total ajunge la 17.076, dintre care 341 de decese. 

Criticii lui Vucic afirmă că recenta accelerare a epidemiei este rezultatul deciziei acestuia ca, pentru a-şi creşte popularitatea înaintea alegerilor din 21 iunie, să fie permise meciurile de fotbal cu public, activităţile religioase, petrecerile şi adunările cu multă lume. Dar, potrivit Guvernului, recenta creştere a infectărilor zilnice este provocată de lipsa de disciplină sanitară în rândul populaţiei.

Este, în fapt, o revoltă împotriva conducerii președintelui Aleksandar Vučić și a modului în care acesta a administrat această criză, simulând că s-a ajuns la o situație de normalitate pentru a urmări scopuri politicianiste. 

Aproape nimeni nu a mai purtat măști, meciuri de fotbal și celebrul turneu de tenis organizat de liderul clasamentului ATP, Novak Djoković, s-au desfășurat cu spectatori. Toate acestea, spun criticii, deoarece guvernul lui Vučić a dorit să simuleze normalitatea înainte de alegerile parlamentare din 21 iunie. 

Alegerile au culminat cu o petrecere organizată la sediul Partidului Sârb al Progresului (SPP), care și-a asigurat 188 din 250 de mandate, într-un vot boicotat de o mare parte a opoziției. După sărbătoare, mai mulți oficiali ai partidului lui Vučić s-au prezentat la spital, fiind infectați cu coronavirus. 

Comenteaza