Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a crescut miercuri, dar şi cel al pacienţilor vindecaţi

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a crescut miercuri, dar şi cel al pacienţilor vindecaţi
| Foto: aa.com.tr

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a crescut miercuri cu încă 369, faţă de 236 în ziua precedentă, a anunţat Protecţia Civilă italiană, în timp ce a crescut şi numărul noilor cazuri de COVID-19, cu 1.444, faţă de 1.075 marţi, transmite Reuters.

Bilanţul deceselor provocate de această boală ajunge astfel în Italia la 29.684, al treilea cel mai grav din lume după SUA şi Regatul Unit, iar numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate urcă la 214.457.

O evoluţie pozitivă este însă cea a cazurilor active, al căror număr a scăzut miercuri la 91.528, faţă de 98.467 marţi, crescând astfel semnificativ numărul pacienţilor consideraţi vindecaţi, respectiv 93.245.

La terapie intensivă erau internaţi miercuri 1.427 pacienţi, faţă de 1.333 marţi.

Până în prezent în Italia au fost testate pentru noul coronavirus 1,55 milioane de persoane, dintr-o populaţie de circa 60 de milioane, transmite Agerpres.

Comenteaza