Vulcanul Etna erupe din nou

Vulcanul Etna erupe din nou
Lava a început să curgă din unul dintre craterele situate pe flancul sud-estic al celebrului vulcan italian. Autorităţile italiene spun că, deocamdată, nu există niciun pericol pentru locuitorii din zonă.

Vulcanul Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa, situat pe coasta estică a insulei italiene Sicilia, a erupt luni seara. Activitatea vulcanică fiind confirmată marți de purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) pentru DPA. 

Etna trece printr-o perioadă de activitate vulcanică începând de la sfârşitul lunii ianuarie. Deocamdată nu a avut loc nicio erupţie de amploare. 

Erupţia este vizibilă şi din oraşele învecinate, iar, până în prezent, traficul aerian pe aeroportul din Catania, situat în apropiere, nu a fost perturbat, a indicat purtătorul de cuvânt amintit.

Zborurile către Summitul Grupului Celor Șapte (G7), care va avea loc la Taormina, în perioada 26-27 mai, vor fi direcționate spre alte aeroporturi, dacă vulcanul va împrăștia suficientă cenușă pentru a îngreuna accesul, a precizat INGV.

Conform INGV, ultima erupție majoră a fost înregistrată în 2009.

Muntele Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, amintește DPA, citând Institutul american de geofizică (US Geological Survey, USGS).

Datorită unei camere web amplasate pe una din pârtiile de schi, erupţia poate fi urmărită online, în timp real.

Comenteaza