Vieţi salvate în urma unui nou transplant de organe. Rinichii au ajuns la Cluj

Vieţi salvate în urma unui nou transplant de organe. Rinichii au ajuns la Cluj

Familia unui bărbat de 34 de ani, în moarte cerebrală în urma unui accident de maşină petrecut la Baia Mare, şi-a dat acordul pentru donarea ficatului, rinichilor, cordului şi plămânilor.

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat, duminică, o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Baia Mare - Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, a echipelor medicale desemnate pentru o intervenţie de prelevare de organe umane.

La bordul aeronavei s-au aflat două echipe medicale (una pentru prelevare de ficat, formată din dr. Vasile Lungu, dr. Gheorghe Potlog, as.med. Rodica Dinu Vişa şi amb. Marian Stoian, şi una pentru prelevare de cord, formată din dr. Şerban Alexandru Brădişteanu, dr. Roxana Carmen Geană, as.med. Cristina Condrache şi amb. Alexandru Dimaci), aparţinând Institutului Clinic de Oncologie Fundeni şi Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, precizează MApN.

"Ficatul şi inima merg la Bucureşti, rinichii la Cluj şi plămânii în Olanda prin Eurotransplant", a precizat MS.

Comenteaza