Vaccinul de 900 de lei devine obligatoriu

Vaccinul de 900 de lei devine obligatoriu
Vaccinul pneumococic, inclus în Programul Naţional de Vaccinări, ar putea fi susţinut din bugetul de stat.

Părinţii şi medicii clujeni susţin că proiectul Ministerului Sănătăţii (MS) de a-i vaccina gratuit pe bebeluşi împotriva diverselor tipuri de streptococci şi stafilococi este binevenit. Micuţii vor scăpa, astfel, de posibilele complicaţii provocate de viroze - pneumonii şi meningite, principalii factori care determină mortalitatea infantilă în România.

Potrivit schemei de vaccinare, bebeluşii vor fi imunizaţi în trei etape. Dacă există fonduri, potrivit MS, vaccinarea gratuită va începe în al patrulea trimestru al anului. În teritoriu, vaccinurile vor ajunge dacă vor fi bani.

"Vaccinul pneumococic a fost inclus în Programul Naţional de Vaccinări pe anul 2013, cu condiţia existenţei fondurilor. Vaccinarea în 3 doze asigură nivelul de protecţie şi anticorpii necesari imunizării", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, directorul adjunct al Direcţiei pentru Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu. Costul administrării unui astfel de vaccin ajunge la 900 de lei. Potrivit schemei de vaccinare, bebeluşii vor fi imunizaţi la 2, 4 şi 14 luni, după care s-ar putea face un rapel, în jurul vârstei de 5 ani.

La rândul lor, medicii de familie clujeni spun că imunizarea bebeluşilor suportată de stat e un pas important. "Copiii vor scăpa de viroze, boli care sunt frecvente la bebeluşi mai ales în perioadele de iarnă. Măsura este una foarte bună, pentru că toate afecţiunile - pneumoniile, infecţiile, meningitele - foarte frecvente la copii ar fi prevenite. Chiar dacă, ulterior copilul se poate îmbolnăvi, nu va avea nevoie de un tratament combinat de două antibiotice, ori de internare - cum este necesar acum, pentru că microbii sunt rezistenţi la 40% din antibioticele de pe piaţă", a explicat preţedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Cluj, Ioan Mureşan.

La ora actuală, pe piaţa farmaceutică, există 2 vaccinuri. Prevenar 13, care combate 13 tulpini din cadrul pneumococic şi Synflorix, care are anticorpi pentru 10 tulpini.

La rândul lor, părinţii clujeni spun că posibila vaccinare gratuită a micuţilor este benefică atât pentru familiile care nu au posibilităţi financiare, cât şi pentru a scădea rata mortalităţii infantile.

"E o măsură foarte indicată, în special pentru familiile monoparentale, care sunt supuse factorilor de risc multipli: sunt unii părinţi care nu au condiţii salubre în care îşi cresc copiii şi nu-şi permit să achite costul unui astfel de vaccin. Apoi e o măsură care ar ajuta şi la scăderea ratei mortalităţii infantile - care în România e cea mai ridicată din Uniunea Europeană", a conchis preşedinta fundaţiei Părinţi Clujeni, Cristina Grigore.

 

 

Comenteaza