Vacanță transformată în coșmar! Un copil din România, transportat cu elicopterul la spital după ce a fost spulberat de o mașină în Sardinia

Vacanță transformată în coșmar! Un copil din România, transportat cu elicopterul la spital după ce a fost spulberat de o mașină în Sardinia
| Foto: Sassari Today

Momente de groază pentru o familie de români aflată în vacanță în Italia. Băiețelul lor de 6 ani a fost lovit de un autoturism într-o stațiune din Sardinia și transportat de urgență cu elicopterul la spital.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

O vacanță pe insula Sardinia s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru o familie de români, după ce copilul lor, în vârstă de doar 6 ani, a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din localitatea italiană Stintino.

Accidentul a avut loc sâmbătă dimineață, iar potrivit publicației locale Sassari Today, băiețelul a fost surprins de un autoturism în timp ce se afla pe carosabil. La volanul mașinii se afla un bărbat care, la rândul său, este de origine română. Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autorități.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele medicale, care i-au acordat copilului primul ajutor. Din cauza impactului și a necesității unor investigații rapide, medicii au solicitat intervenția unui elicopter al serviciului regional de urgență Areus, transmite Rotalianul.

Minorul a fost transportat în cod roșu la Spitalul Santissima Annunziata din Sassari, unde a rămas internat pentru supraveghere și tratament.

Din fericire, informațiile preliminare indică faptul că starea copilului nu este gravă, în ciuda intervenției de urgență care a mobilizat importante resurse medicale.

Între timp, polițiștii locali au efectuat cercetări la locul accidentului și au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs incidentul și dacă au existat factori care au contribuit la producerea acestuia.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .