Urmărit internaţional, prins la Cluj. Era căutat pentru tentativă de omor şi şantaj

Urmărit internaţional, prins la Cluj. Era căutat pentru tentativă de omor şi şantaj

Luni seara în jurul orei 18, un bărbat urmărit internațional a fost găsit într-o benzinărie din Florești. Acesta era acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Luni, în jurul orei 18.00, în urma activităților informativ-operative desfășurate de către polițiștii specializați în depistarea persoanelor urmărite, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, a fost depistat un bărbat, pe numele căruia erau emise două mandate europene de arestare.

Cel în cauză, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, a fost dat în urmărire de către autoritățile germane, în luna octombrie a anului trecut, după ce în luna august a aceluiași an, ar fi săvârșit o faptă de șantaj, totodată fiind acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, pe teritoriul statului german.

Bărbatul urmează a fi prezentat procurorilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea confirmării celor doua mandate.

Poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, a transmis IPJ Cluj. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza