Un tânăr din Cluj a primit un colet din Spania și a fost arestat imediat

Un tânăr din Cluj a primit un colet din Spania și a fost arestat imediat

Un tânăr de 26 de ani din Cluj-Napoca a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet în care se aflau patru kilograme de cannabis, expediat din Spania.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Coletul a fost expediat prin intermediul unei firme de transport internaţional, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Flagrantul a avut loc în data de 15 iunie, într-o staţie peco din Cluj-Napoca, iar acţiunea a aparţinut poliţiştilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi biroului teritorial al DIICOT.

″În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit un bagaj, în care se aflau 4 pachete vidate, ce conţineau o substanţă vegetală de culoare verde. În urma analizelor de laborator, a rezultat faptul că este vorba de 4 kilograme de cannabis.

De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv de mărunţit tip grinder, mai multe fragmente de cannabis sub formă de muguri, două telefoane mobile, două cartele telefonice şi 1.600 de euro”, se precizează în comunicatul Poliţiei.

Tânărul a fost condus la audieri şi ulterior reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de miercuri, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, potrivit DIICOT.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza