Un poliţist cere să fie eutanasiat în centrul Clujului VIDEO

Un poliţist cere să fie eutanasiat în centrul Clujului VIDEO
Cerere incredibilă a unui poliţist clujean. Omul legii vrea să fie eutanasiat în centrul Clujului, chiar de 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Solicitarea ieşită din comun vine după ce agentul a pierdut un proces în care s-a judecat cu un fost superior din Poliţia Cluj.

"Am solicitat primului ministru si presedintelui ca la data de 1 decembrie 2013 sa fiu eutanasiat in Piata Unirii, din cauza ca nimeni din tara asta nu mai poate sa-mi faca dreptate. In acesti ani nu s-a gasit nici un vinovat, inseamna ca principalul vinovat sunt eu, pentru ca mi-am permis sa imi fac datoria", a spus Sever Legian, poliţist protestatar.

Agentul de poliţie Sever Legian lucrează acum la Poliţia Transporturi. Anterior, a fost angajat al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, perioadă în care au început şi problemele sale, povesteşte omul legii. În urmă cu 4 ani şi jumătate, poliţistul susţine că a fost victima unui ultraj, care nu ar fi fost însă înregistrat de către superiorul său de atunci. Aşa că Sever Legian l-a acţionat în judecată atât pe fostul său şef, cât şi pe cetăţeanul străin care l-ar fi ultragiat. În plus, a intentat proces şi Inspectoratului Judeţean de POliţie. Între timp, agentul a fost scos de pe teren, i s-a retras dreptul de a purta armă, şi-a mutat serviciul la poliţia TF, iar în final a pierdut şi procesele pe care le-a intentat. Colegii de sindicat ai poliţistului spun că acesta a refuzat ajutorul legal care i s-a oferit pe durata proceselor.

Reprezentanţii IPJ Cluj nu comentează decizia instanţei de judecată, care a hotărât ca agentul de poliţie să primească daune morale doar din partea cetăţeanului străin care l-a ultragiat.

În ultimii doi ani, agentul Sever Legian a mai recurs la diverse proteste, inclusiv greva foamei. Acesta spune că vrea să atragă atenţia opiniei publice că a fost victima unor abuzuri din partea foştilor săi şefi.

Reporter: Ancuţa Stăvar
Imagine: Călin Fedeleş

Comenteaza