Un nou protest al veganilor la Cluj. "Tu la ce vârstă ţi-ai pierdut compasiunea?" FOTO

Un nou protest al veganilor la Cluj.
Un grup de vegani a protestat, miercuri, la Cluj-Napoca, faţă de sacrificarea mieilor în preajma Paştilor, susţinând că există alternative culinare pentru drob, făcut cu linte, cartofi sau năut. Vor ieşi şi joi în stradă.

Luni au protestat în Piaţa Mihai Viteazu, iar miercuri s-au adunat în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca, având asupra lor pancarte cu mesaje precum "Viaţa unui animal în schimbul unei plăceri de câteva minute", "Tu la ce vârstă ţi-ai pierdut compasiunea", "Fii vegan, şi ei simt iubire, tristeţe, durere şi ei vor să trăiască", "De ce îl iubim pe unul, de ce îl ucidem pe celălalt?" sau "Compasiune în locul obiceiurilor sângeroase. 3 milioane de miei ucişi în România de Paşti".

Unul dintre protestatari a declarat că există alimente alternative la carnea de miel, astfel încât se poate face drob din cartofi, hrişcă şi tofu, mazăre, linte şi ciuperci sau de hrişcă şi nuci.

"Protestăm faţă de uciderea mieilor, se sacrifică milioane de miei de Paşti, suflete nevinovate. Trebuie să înceteze această practică, avem alimente alternative, nu mai avem nicio scuză pentru a continua să ucidem animalele", a spus acesta.

Protestul veganilor va avea loc şi joi, începând cu ora 14:30, tot în Piaţa Muzeului din Cluj-Napoca. 

 

Etichete
Comenteaza