Tone de fructe de la Muzeul Satului putrezesc în fiecare toamnă în parcul etnografic FOTO

Tone de fructe de la Muzeul Satului putrezesc în fiecare toamnă în parcul etnografic FOTO
Tone de fructe, în special mere şi prune, putrezesc în fiecare toamnă pe cele 14 hectare de teren ale secţiei în aer liber a Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca. Aici sunt plantaţi sute de pomi fructiferi, ale căror roade însă nimeni nu le culege.

"Pomii sunt de decor", explică franc directorul muzeului, Tudor Sălăgean. Aceştia au fost plantaţii în urmă cu 50 de ani şi şi-au depăşit demult ciclul de producţie, adaugă directorul, precizând că pomii ar trebui să fie înlocuiţi.

"Nu culege nimeni fructele. Cine să o facă? Aici lucrăm doar câteva persoane, plus zilierii care vin şi pleacă, şi sunt zeci de pomi. Mai culeg vizitatorii, se mai servesc. Nici fructele nu sunt de cea mai bună calitate, copacii nu sunt îngrijiţi, nu sunt toaletaţi de ani de zile, şi sunt bătrâni", a explicat un angajat.

Muzeul se află în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, instituţie responsabilă cu finanţarea acestui proiect în cazul în care acesta va fi aprobat. Sălăgean admite însă că nu a făcut încă niciun calcul privind costurile. De altfel, în analele instituţiei nu figurează nici măcar numărul exact al pomilor din parcul etnografic.


Secţia exterioară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei va fi modernizată pe bani europeni, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţean Cluj, instituţie în subordinea căreia se află muzeul respectiv. Proiectul prevede reabilitarea aleilor, instalarea unui sistem de iluminat şi consolidarea versantului care pune probleme prin alunecările de teren în zona parcului industrial Tetarom I.

Acesta este unul din proiectele pe care CJ intenţionează să le depună în cadrul POR, finanţat de UE, conform consilierului pe fonduri europene al instituţiei, Rodica Gogonea. Proiectul are o valoare totală de 1,5 milioane de euro şi se află în acest moment în evaluare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR-NV).

Aceasta nu este singura problemă a parcului. ziuadecj.ro a arătat săptămâna trecută  că vizitatorii foloseau toaletele din gospodăriile vechi de sute de ani, considerate parte din patrimoniul naţional, până când administraţia muzeului a decis să bată în cuie uşile acestora.

Comenteaza