Studenţii scapă de cursuri vineri şi luni. Află motivul
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Noi 2014, 13:44
- Eveniment
- Ascultă știrea

Măsura a fost luată astfel încât cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare.
"Astăzi, adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educaţiei, un lucru care se mai folosea, de altfel, la cam toate alegerile, şi generale, şi locale. Ziua de luni pentru studenţi este liberă, cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă să poată să voteze.
Şi vineri, şi luni, în aşa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, dacă rămân aici, în centrele universitare, să ne organizăm bine şi să nu fie niciun fel de coadă sau aglomeraţie", a declarat premierul Victor Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEC) a anunţat, luni, că propune suspendarea cursurilor din universităţi în zilele de 14 şi 17 noiembrie, astfel încât studenţii să poată merge să voteze în localităţile în care au domiciliul. Propunerea, sub forma unui proiect de hotărâre de guvern, va fi discutată în şedinţa de guvern de marţi.
Proiectul de HG prevede suspendarea cursurilor din instituţiile de învăţământ superior pentru zilele de vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie.