Starea de alertă | Razie de amploare în autobuze, pe terase și în parcuri la Cluj. Câte amenzi s-au dat

Starea de alertă | Razie de amploare în autobuze, pe terase și în parcuri la Cluj. Câte amenzi s-au dat

Polițiștii clujeni au acționat duminică în vederea respectării măsurilor pentru împiedicarea răspândirii COVID-19 și conștientizarea populației cu privire la necesitatea respectării acestora.

Acțiunea s-a desfășurat în 3 etape.

În prima etapă, desfășurată în intervalul orar 11.00-13.00, s-a verificat respectarea măsurilor de siguranță în zona piețelor, supermarketurilor, parcurilor, bazelor sportive, zonelor de agrement Lacul Tarnița și Băile Cojocna.

Cea de-a două etapă a acțiuni, desfășurată în intervalul orar 18.00-21.00, a vizat verificarea respectării măsurilor de siguranță la terasele și în incinta  unui centru comerciale din municipiul Cluj-Napoca, terasele din zona Pieței Cipariu și Piața Engels, totodată, polițiștii rutieri efectuând verificări în zona autogărilor și pe  strada Traian Vuia.

Acțiunea continuând, în intervalul orar 23.00-01.00, pe strada Piezișă.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 250 de persoane și au fost verificate 38 de vehicule.

Au fost efectuate verificări la 7 piețe, supermarket-uri și zone de agrement și la peste 60 de societăți comerciale și terase. De asemenea, au fost verificate 97 mijloace de transport în comun.

Pe parcursul acțiunii, peste 200 de persoane au fost avertizate verbal cu privire la portul necorespunzător a măștii de protecție. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale. Potrivit IPJ Cluj, 33 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, privind măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Alte 19 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, fiind de asemenea, reținute 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare. Pentru nerespectarea altor norme legislative în vigoare, polițiști au aplicat 12 sancțiuni contravenționale.

Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării mobile Cluj –Napoca ,,Ștefan Cicio Pop”, polițiști locali din cadrul Direcției Generale Politia Locala Cluj-Napoca inspectori OPC Cluj, specialiști din cadrul DSVSA Cluj, DSP Cluj și ISCTR Cluj și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Comenteaza