Spitalele, plătite din 2013 în funcţie de clasa în care se află

Spitalele, plătite din 2013 în funcţie de clasa în care se află
Spitalele vor fi plătite în 2013, pentru prima dată, în funcţie de clasa în care se află, astfel încât tarifele pentru un caz să nu fie mai mici în unităţile sanitare de gradul I faţă de cele de gradul IV, a declarat ieri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pentru Mediafax.

"Vom avea tarif pe caz ponderat modificat în funcţie de clasificarea spitalului. Astăzi sunt tarife pe caz ponderat la spitale de gradul I mai mici decât la spitale de gradul IV. De aceea şi spun că nu va mai fi niciun spital de gradul I cu tarif pe caz ponderat mai mic decât spitale clasificate mai jos", a spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul a mai spus că l-a durut capul de câte nereguli a găsit când a revenit la Ministerul Sănătăţii.

"M-a durut capul în primul rând când am văzut câte nereguli sunt, câtă debandadă este. Dar asta-i viaţa", a precizat Nicolăescu.

În 2011, peste 110 spitale au fost trecute într-o categorie superioară cu plan de conformare, cu condiţia ca până la 1 ianuarie 2012 să fie rezolvate problemele din acest plan.

Este vorba despre două spitale din Bucureşti, respectiv Spitalul de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Universitar, şi de cinci spitale din ţară - Spitalul de Urgenţă din Timişoara, cele din Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi şi Constanţa. Toate cele şapte clasificări în categorie superioară sunt cu plan de conformare.

Din 352 de spitale publice care au ordine de clasificare, 335 sunt unităţi sanitare cu paturi. Dintre acestea, 123 sunt în clasa a IV-a de competenţă, 92 sunt în clasa a V-a monospecialitate, mai ales boli cronice, 35 de unităţi sunt în categoria a III-a, iar 14 sunt în categoria a II-a. În categoria întâi sunt cele şapte unităţi sanitare, toate cu plan de conformare, preciza Ministerul Sănătăţii.

Dacă un spital avansează la dotare - unul dintre criteriile la clasificare -, la liniile de gardă sau îşi extinde activitatea şi la alte domenii de specialitate şi crede că se poate încadra într-o clasă superioară, va putea oricând solicita încadrarea într-o treaptă superioară.

Spitalele au avut iniţial termen 15 decembrie 2011 să rezolve problemele semnalate de comisia de evaluare, altfel urmau să fi trecute într-o categorie inferioară, pierzând sumele alocate categoriei superioare din care au fost declasificate.

Ministerului Sănătăţii a prorogat termenul iniţial cu un an, iar recent a propus o amânare cu încă două luni, timp în care spitalele din categoriile I şi II îşi pot rezolva problemele.

Comenteaza