Se deschide patinoarul de la Iulius

Se deschide patinoarul de la Iulius
Patinoarul Ice Dream de lângă complexul comercial Iulius Mall va fi inaugurat sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 12:00. Evenimentul va fi marcat de un spectacol de patinaj artistic şi patinaj-viteză susţinut de sportivi premiaţi la competiţii de profil.

Patinoarul are o suprafaţă de 1.200 mp, o capacitate de 250 de persoane şi dispune de 400 perechi de patine de închiriat. Ice Dream va funcţiona zilnic între orele 10:00 şi 22:00. Biletele costă 7 lei pentru copii, respectiv 12 lei pentru adulţi, pentru o oră şi jumătate pe gheaţă. Închirierea patinelor costă 8 lei, iar ascuţitul şinelor de pe ghetele proprii tot 8 lei. Patinoarul oferă şi posibilitatea unor abonamente lunare pentru copii şi adulţi. Ice Dream va fi funcţional atât cât vremea se va menţine friguroasă, cel mai probabil până în luna martie 2011, au estimat oficialii Iulius Mall.


Comenteaza