ROMÂNIA - DANEMARCA LA CLUJ. Cum arată gazonul de pe Cluj Arena FOTO

ROMÂNIA - DANEMARCA LA CLUJ. Cum arată gazonul de pe Cluj Arena FOTO
Cu o săptămână şi jumătate înainte de meciul România-Danemarca, gazonul de pe Cluj Arena este conform exigențelor Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) și Federației Române de Fotbal.

Reprezentanții Direcției de Administrare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena din cadrul Consiliului Județean continuă seria operațiunilor menite să asigure o suprafață de joc de cea mai bună calitate, informează Consiliul Judeţean Cluj.

În acest scop, gazonul a fost supus unor serii de operațiuni convenite cu reprezentanții UEFA, care au efectuat o vizită pe stadionul emblemă al Clujului, intervenții ce au vizat în principal nisiparea, vertidrenarea, supraînsămânțarea și fertilizarea gazonului.

Totodată, pentru a menține ritmul ascendent al procesului de pregătire a terenului, în perioada imediat următoare vor continua acțiunile de tundere a gazonului, operațiuni care se vor derula din două în două zile. În același timp, săptămâna viitoare, fiind săptămâna care precedă desfășurarea meciului, va fi administrat un nou fertilizant menit să contribuie la creșterea calității terenului și aducerea acestuia la starea optimă.

„Nu pot să fiu decât satisfăcut de faptul că eforturile noastre au fost încununate de succes, echipa națională urmând să aibă parte de un gazon de cea mai bună calitate. Îi asigur, odată în plus, pe toți iubitorii fotbalului din România și nu numai, că la ora meciului stadionul Cluj Arena va fi mai mult decât pregătit pentru un regal fotbalistic", a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

România - Danemarca se joacă duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena. 

Programul Naționalei din săptămâna meciului cu Danemarca:

Luni, 20 martie
► 17:00 - antrenament deschis integral presei
► 18:15 - sesiune de autografe și poze
► 18:45 - sesiune de interviuri exclusive cu jucătorii echipei naționale

Marți, 21 martie
► 13:00 - conferință de presă Christoph Daum, urmată de conferința lui Alin Toșca.

Joi, 22 martie
► 12:30 - conferință de presă Ionuț Badea și Rudi Verkempinck, urmată de conferința lui Adi Popa

Sâmbătă, 25 martie (Cluj Arena)
► 17:30 - conferință de presă Danemarca
► 18:00 - antrenament oficial Danemarca deschis presei primele 15 minute
► 18:30 - conferință de presă Christoph Daum și Dragoș Grigore
► 19:15 - antrenament oficial România deschis presei primele 15 minute

VEZI LISTA JUCĂTORILOR CONVOCAȚI DE DAUM

Comenteaza