Reacția MApN la zvonurile privind mobilizarea rezerviștilor, după o adresă a DSP Cluj

Reacția MApN la zvonurile privind mobilizarea rezerviștilor, după o adresă a DSP Cluj

Ministerul Apărării avertizează asupra faptului că revin speculaţiile nefondate cu privire la aşa-zise "pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor" şi infirmă semnificaţiile unui document atribuit Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

”În spaţiul online circulă documentul din imagine, reprezentând o adresă trimisă de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj către Asociaţia Medicilor de Familie din acelaşi judeţ. Speculaţiile care acreditează ideea că acest document ar fi o dovadă a pregătirilor de mobilizare a rezerviştilor militari, pe care autorităţile statului român le-ar face pe ascuns, în contextul războiului din Ucraina, nu au nicio legătură cu realitatea”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.  

Sursa citată precizează că, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Direcţiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale şi judeţene anual, până la data de 1 noiembrie, tabele cu cetăţenii bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 ani care au afecţiuni medicale incompatibile cu serviciul militar.  

 
”Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviştilor reprezintă o activitate cu caracter permanent, la termenele prevăzute de lege şi nu are legătură cu situaţia de securitate din apropierea graniţelor României. Astfel de încercări de inducere în eroare a opiniei publice cu privire la derularea activităţilor curente din domeniul pregătirii populaţiei pentru apărarea ţării au mai existat şi au fost semnalate prompt de structurile de informare publică ale MApN”, a mai transmis ministerul.  
 

Comenteaza