Alertă la granița României cu Ucraina. Radarele MApN au detectat mai multe ținte aeriene, iar două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:50
- Eveniment
- Ascultă știrea
Autoritățile române au activat miercuri măsurile de supraveghere aeriană după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au identificat un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina.
Potrivit MApN, obiectele au fost detectate în jurul orei 10:30, în zona graniței fluviale. Ca măsură de precauție, două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru monitorizarea situației din spațiul aerian, informează Mediafax.
În paralel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert destinat locuitorilor din nord-estul județului Tulcea. Avertizarea a fost emisă în jurul orei 11:11 și a vizat posibilitatea producerii unor incidente generate de activitatea aeriană din apropierea graniței.
Este un nou episod din seria alertelor înregistrate în ultimele zile în zona de frontieră cu Ucraina, pe fondul atacurilor cu drone desfășurate în apropierea teritoriului românesc. Autoritățile continuă monitorizarea situației și transmit că populația va fi informată în timp real dacă vor apărea riscuri pentru siguranța publică.











