Protest al părinților cu copii cu dizabilități și adulții cu dizabilități vineri, 8 februarie, în Piața Unirii din Cluj Napoca

Protest al  părinților cu copii cu dizabilități și adulții cu dizabilități vineri, 8 februarie, în Piața Unirii din Cluj Napoca
| Foto: inavukic.com

Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități ies în stradă să conteste Proiectul de Buget pe 2019 în Cluj și în mai multe oraşe din țară.

"NU NEGOCIEM VIAȚA COPIILOR NOȘTRI ȘI A ADULȚILOR CU DIZABILITĂȚI" este mesajul pe care îl vor transmite participanţii la protestul de mâine.

"Părinții copiilor cu dizabilități și adulții cu dizabilități ies în stradă, vineri, 8 februarie, în intervalul 10.00 – 13.00, în Piața Unirii din Cluj Napoca, și în 18 oraşe din țară, să conteste Proiectul de Buget aferent anului 2019 și să ceară modificarea acestuia.

În Proiectul de Buget, cheltuielile pentru salariile asistenților personali, indemnizațiile de creștere a copilului cu dizabilități, serviciile de protecția copilului și centrele pentru adulți cu dizabilități le sunt alocate BUGET ZERO, fiind lăsate pe seama autorităților locale. 

Proiectul de buget, în forma sa actuală, lasă copiii și adulții cu dizabilități și familiile lor fără garanții și în riscul de a nu mai avea acoperite nevoile de supraviețuire.

Județele care s-au raliat (prin notificarea primăriilor și/sau venirea la București) Protestului ”Nu Negociem Viața Copiilor Noștri și a Adulților cu Dizabilități” până în acest moment sunt: Alba, Bihor, Botoșani, Constanța, Cluj, Hunedoara, Prahova, Gorj, Bacău, Vaslui, Dâmbovița, Sibiu, Dolj, Ialomița, Brăila, Covasna, Timișoara, Buzău.

Subliniem faptul că acesta este un efort civic autentic, organizat în regim de urgență, în termen de două zile prin mobilizarea exemplară a părinților de copii cu dizabilități și a adulților cu dizabilități din România", au transmis organizatorii protestului.

Comenteaza