Video Foto Primul strat de zăpadă din acest sezon! Pe Transfăgărășan se circulă în condiții de iarnă, la fel și pe Transalpina

Pe Transfăgărășan și Transalpina s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri, astfel că pe cele două șosele montane se circulă în condiții de iarnă.

Utilajele de deszăpezire de la Districtul Bâlea au intervenit azi dimineață pentru curățarea carosabilului.
Stratul de zăpadă are în jur de 3 cm. pe tronsonul dintre Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, dar deocamdată nu sunt probleme de circulație, precizează reprezentanții CNAIR.

De asemenea, drumarii au acționat noaptea trecută pe DN67C (Transalpina) cu 2 utilaje de deszăpezire pentru a asigura un carosabil practicabil în condiții de siguranță. A fost împrăștiat material antiderapant și s-a intervenit și cu lama acolo unde a fost cazul.

"Rugăm participanți la trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă dacă doresc să parcurgă drumuri unde temperaturile sunt scăzute sau unde sunt precipitații sub formă de ninsoare", mai transmit drumarii CNAIR.

 

 

Comenteaza