Pfizer anunță că medicamentul experimental împotriva COVID-19 reduce riscul de spitalizare și deces cu 89%

Pfizer anunță că medicamentul experimental împotriva COVID-19 reduce riscul de spitalizare și deces cu 89%

Producătorul de medicamente Pfizer a anunțat vineri că tratamentul experimental recomandat în lupta împotriva coronavirusului a redus riscul de spitalizare și deces pentru pacienții vulnerabili care au participat la testarea medicamentului, scrie CNN.

 

Compania speră că va putea oferi acest tratament, în combinație cu un medicament antiviral mai vechi numit ritonavir, pentru a fi administrat acasă persoanelor diagnosticate cu COVID-19. Astfel ar putea reduce riscul ca starea acestora să se înrăutățească și să ajungă la spital.

O analiză a rezultatelor studiului, înainte ca acesta să se încheie, a arătat o scădere cu până la 89% a riscului de spitalizare sau deces din cauza COVID-19, în cazul în care pacienții au primit medicamentul la scurt timp după infectare, au anunțat reprezentanții companiei.

Rezultatele studiului au fost anunțate prin intermediul unui comunicat de presă și nu au fost oferite oamenilor de știință pentru a le analiza înainte de publicare. Reprezentanții companiei au anunțat că vor împărtăși mai multe detalii într-o lucrare revizuită de colegi și care va fi trimisă către FDA.

Medicamentul a fost testat pe adulți cu COVID-19, considerați cu risc crescut de dezvolta o formă severă. Voluntarilor li s-a administrat aleatoriu fie o combinație de medicamente, fie placebo, în decurs de trei sau cinci zile de la debutul simptomelor.

Medicamentul, cunoscut încă sub numele experimental PF-07321332, este un inhibitor de protează. Este conceput pentru a opri multiplicarea virusului și administrarea acestuia împreună cu ritonavir încetinește împrăștierea virusului în organism.

Potrivit reprezentanților Pfizer, aproximativ 0,8% dintre pacienții care au primit combinația de medicamente, la nu mai mult de trei zile de la instalarea simptomelor, au fost spitalizați, în decurs de o lună, adică trei din 389 de pacienți, comparativ cu 7% dintre pacienții cărora li sa administrat placebo sau 27 din 385. Și șapte dintre cei care au primit placebo au murit. Niciunul dintre pacienții care au primit tratamentul nu a murit în decurs de o lună.

Pfizer nu a oferit niciun detaliu despre efectele secundare ale tratamentului său, dar a precizat că anumite evenimente adverse au fost constatate la aproximativ 20% dintre cazuri, atât în grupul tratat, cât şi în grupul placebo.

"Aceste date sugerează că antiviralul nostru cu administrare orală, dacă va fi aprobat de autorităţile de reglementare medicală, are potenţialul de a salva vieţile pacienţilor, reduce severitatea infecţiilor COVID-19 şi elimină până la nouă din zece spitalizări", a declarat CEO-ul grupului Pfizer, Albert Bourla, într-un comunicat.

Comenteaza