Peste 7.500 de șoferi beți și alți 2.500 drogați au fost prinși la volan de la începutul anului

Peste 7.500 de șoferi beți și alți 2.500 drogați au fost prinși la volan de la începutul anului
| Foto: avodroguri / City FM Sibiu

De la începutul anului, în România au fost depistați la volan mii de șoferi beți sau drogați. O parte dintre aceștia au produs accidente mortale, iar mai mulți tineri sau persoane în vârstă și-au pierdut viața.

Doar în ultimele luni, în țară, au avut loc mai multe tragedii rutiere, cum ar fi accidentele din 2 Mai, Sântimbru sau Popești Leordeni, în care și-au pierdut viața persoane nevinovate.

La nivel național, de la începutul anului și până în data de 7 septembrie 2023, polițiștii au tras pe dreapta 2.564 de persoane care se aflau la volan deși au consumat droguri și 7.551 de șoferi băuți, transmite Poliția Română.

De asemenea, fenomenul traficului de droguri în România este unul din ce în ce mai mare. 

“De la începutul acestui an, polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat, la nivel național, 540 de acțiuni operative, în segmentul combaterii traficului de droguri, și efectuat 1.663 de percheziții domiciliare. Totodată, au fost reținute 843 de persoane, arestate preventiv 712 persoane și arestate la domiciliu 42 de persoane.

În perioada de referință, au fost înregistrate 6.205 sesizări de natură penală, fiind efectuate activități în 13.274 de ordonanțe de delegare emise de către procurorii D.I.I.C.O.T”, a transmis IGPR.  
 
Poliția Română se laudă cu “eficiența instrumentelor implementate” și cu “strânsa cooperare cu instituţiile de aplicare a legii la nivel naţional”, însă tot mai multe tragedii rutiere, și nu numai, au loc în țară.

“În urma acțiunilor desfășurate au fost scoase din piață aproximativ 570 de kg. de droguri, aproximativ 3 tone de precursori și 322.915 comprimate. Dintre acestea, droguri de mare risc: 88 kg. și 19.588 de comprimate .. și droguri de risc: 438 kg. și 56.627 de comprimate. Au fost descoperite 984 de plante de cannabis, și 635 kg. masă verde.

Totodată, în urma perchezițiilor efectuate în România, la data de 1 martie 2023, la o grupare infracțională, specializată în scoaterea din circuitul civil a precursorilor de droguri de mare risc și trimiterea acestora pe teritoriul mai multor țări din U.E., în vederea producerii, în mod ilicit, a metamfetaminei, au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, 4.944.000 de pastile cu efedrină și pseudoefedrină și 200 de kilograme de materie primă cu precursori pregătită pentru prepararea pastilelor.

La nivelul laboratoarelor de analize și profil al drogurilor, sunt testate anual peste 20.000 de probe. Astfel, în anul 2021, au fost analizate 20.000 de probe, în anul 2022 – 22.000 de probe, iar în prima jumătate a anului în curs au fost analizate mai multe probe comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, mai transmite IGPR.  

Comenteaza