Personalitate simbol a horticulturii transilvănene, omagiată la împlinirea vârstei de 100 de ani

Personalitate simbol a horticulturii transilvănene, omagiată la împlinirea vârstei de 100 de ani
Profesorul Vasile Nilca, iniţiatorul primului curs de legumicultură din Transilvania, va fi omagiat cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani de comunitatea academică din cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

Intitulat "În slujba horticulturii româneşti - Vasile Nilca - sărbătorirea vârstei de 100 ani", evenimentul îşi doreşte să pună în evidenţă rolul acestei personalităţi simbol a horticulturii transilvănene în dezvoltarea aestui domeniu.

"Festivitatea de aniversare a domnului prof. dr. Vasile Nilca va fi un bun prilej de evocare a personalităţii domniei sale și a rolului deosebit pe care l-a avut în dezvoltarea învățământului superior horticol din Transilvania", a transmis conducerea USAMV.

La manifestarea ce va avea loc miercuri, de la ora 12:00, în Aula Magna "Mihai Şerban" a USAMV, vor lua cuvântul, printre alţii, rectorul Universităţii, Doru Pamfil, primarul Emil Boc şi decanul Facultăţii de Horticultură, Radu Sestraş.

Vasile Nilca a fost primul titular al Disciplinei de Legumicultură şi Floricultură, poziție din care a iniţiat şi a participat la organizarea şi funcţionarea disciplinei în perioada 1947-1957. Împreună cu colectivul său, a elaborat primul curs de legumicultură, a organizat câmpurile experimentale ale disciplinei și a participat la construirea primei sere experimentale din cadrul Universității.

Comenteaza