Patronul unei firme clujene, cercetat pentru evaziune fiscală de 1,2 milioane de lei

Patronul unei firme clujene, cercetat pentru evaziune fiscală de 1,2 milioane de lei
Poliţiştii, cu sprijinul Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj, au continuat luni controalele pentru prevenirea şi descurajarea ilegalităţilor în domeniul comercializării produselor alimentare de sezon. Cu acest prilej, administratorul unei firme a fost pus sub cercetare pentru evaziune fiscală.

"Ieri, 6 aprilie, poliţiştii clujeni au verificat legalitatea activităţilor comerciale cu carne de miel desfăşurate de către 21 de agenţi economici", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Pentru neregulile constate s-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 48.000 de lei şi s-au confiscat unor produse de circa 400 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, ale H.G.984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi ale OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Totodată, poliţiştii au constatat comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală de către un agent economic din Cluj-Napoca, cu obiect principal de activitate comercializarea produselor din peşte şi pui.

"Există suspicini că societatea nu ar fi achitat către bugetul de stat peste 1.200.000 de lei, în urma unor achiziţii derulate cu o altă firmă din Cluj-Napoca. Agentul economic de la care s-ar fi efectuat aprovizionarea este bănuit a avea un comportament specific firmelor de tip fantomă", au mai precizat poliţiştii.

În vederea documentării întregii activităţi infracţionale în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Comenteaza