Patron din Cluj, reținut de poliție după ce ar fi amenințat o angajată să îi trimită 10.000 de lei

Patron din Cluj, reținut de poliție după ce ar fi amenințat o angajată să îi trimită 10.000 de lei
ilustrativ

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Gherla, fiind cercetat într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, faptele ar fi avut loc în data de 14 ianuarie, când bărbatul ar fi contactat telefonic o tânără de 19 ani, angajată la o sală de jocuri de noroc din municipiul Gherla, societate pe care acesta o administrează. Contactarea s-ar fi realizat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, folosind telefonul de serviciu al tinerei.

Anchetatorii susțin că bărbatul i-ar fi solicitat victimei suma de 10.000 de lei, invocând o presupusă datorie, iar pentru a o constrânge ar fi folosit expresii cu caracter amenințător.

Activitățile de cercetare au fost desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla.

În cursul zilei de 20 ianuarie, bărbatul urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Gherla, cu propunere de arestare preventivă.

Comenteaza