Programul ultimei etape a grupelor Cupei României. Când joacă CFR, "U" și Sănătatea

Programul ultimei etape a grupelor Cupei României. Când joacă CFR, "U" și Sănătatea
| Foto: frf.ro

Două dintre cele trei formații din Cluj-Napoca se află în cursa pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.

În Grupa A din Cupa României, CFR a acumulat 4 puncte în primele două etape și ocupă poziția secundă, în urma celor de la FC Argeș. Pentru clujeni urmează un duel cu Rapid, echipa care îi urmărește îndeaproape în clasamentul grupei.

Partida dintre CFR Cluj și Rapid este programată marți, 10 februarie, de la 20:00, pe stadionul din Gruia.

În Grupa B, Sănătatea ocupă ultima poziția, fără vreun punct după primele două etape și cu un golaveraj modest, 2-6. Pe "Virușii verzi" îi așteaptă în cea de-a treia etapă un duel cu Petrolul Ploiești, formație din Superligă.

Jocul dintre clujeni și ploieșteni se va disputa marți, 10 februarie, de la 14:00.

În Grupa C, Universitatea e pe poziția secundă, cu 4 puncte după primele runde, la egalitate cu liderul Oțelul Galați. Mai mult, cele două formații se vor întâlni în meci direct în cea de-a treia etapă.

Meciul dintre "studenți" și gălățeni se joacă miercuri, 11 februarie, de la 20:00, pe Cluj Arena.

Comenteaza