O sută de studenţi de pe 4 continente simulează activitatea ONU la Cluj

O sută de studenţi de pe 4 continente simulează activitatea ONU la Cluj
O simulare a activităţii Naţiunilor Unite începe după-masă la Cluj, iar la deschidere vin şi doi ambasadori.

 

Deschiderea are loc în Aula Magna a Universităţii "Babeş-Bolyai", astăzi la ora 17, iar la eveniment vin ambasadorii Africii de Sud Pieter Andries Swanepoel şi al Palestinei Ahmad Aqel, dar şi ambasadorul Erasmus al României la Comisia Europeană, Laura Popa.

Simularea Națiunilor Unite (NAPOMUN) se va desfășura pe o perioadă de cinci zile, iar la aceasta participă o sută de studenţi de pe patru continente. Evenimentul simulează activităţile de la Consiliul de Securitate, Consiliul pentru Drepturile Omului, Consiliul Economic şi Social, Comitetul de Afaceri Externe al Parlamentului European şi Corpul Media.

Comenteaza