Militari în uniforme din Primul Război Mondial au defilat la Cluj + FOTO SOLDAT în vârstă de 5 ani

Militari în uniforme din Primul Război Mondial au defilat la Cluj + FOTO SOLDAT în vârstă de 5 ani
Mai mulţi militari ai Batalionului 400 Feleacul, îmbrăcaţi în uniforme din Primul Război Mondial, au defilat, vineri, în premieră, la parada de Ziua Naţională a României, organizată în Piaţa “Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Militari din Batalionul 400 Feleacul au făcut parte din detaşamentele de onoare constituite pentru a participa la parada militară organizată, vineri, în Piaţa "Avram Iancu" din Cluj-Napoca de Ziua Naţională a României, aceştia fiind îmbrăcaţi, în premieră, în uniforme militare din Primul Război Mondial, printre care s-au numărat cele de ofiţeri de cavaleri - dorobanţi şi roşiori.

Reprezentanţii Diviziei 4 Infanterie "Gemina" au declarat că detaşamentele de onoare au fost constituite din peste 800 de militari cu aproape 60 de mijloace tehnice din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, ISU şi Poliţia Locală.

În cadrul ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, micul soldat Adrian Chira, din judeţul Mureş, îmbrăcat în uniformă militară, în vârstă de cinci ani şi jumătate, a recitat două poezii patriotice.

 

24131414_10212424878511387_7468895523482913941_n

(FOTO A. Costin via Facebook)

La manifestare, la care au asistat peste 1.000 de persoane, au fost prezente oficialităţi locale şi judeţene şi parlamentari, care au depus coroane de flori la statuia lui Avram Iancu, dar şi mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ şi episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.

Programul de 1 Decembrie de la Cluj-Napoca mai include de la ora 15 un spectacol folcloric în Piaţa Unirii, de la ora 19 aprinderea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, concerte susţinute de Andra şi Cargo şi focuri de artificii. De asemenea, intrarea la patinoarul din Piaţa Unirii, amplasat în jurul grupului statuar Matei Corvin, va fi gratuită.

 

Comenteaza