Mii de candidați la admiterea în şcolile de poliţie din Cluj-Napoca și Câmpina. Câți se "bat" pe un loc

Mii de candidați la admiterea în şcolile de poliţie din Cluj-Napoca și Câmpina. Câți se "bat" pe un loc

Aproape 5.000 de candidaţi s-au înscris la concurs pe locurile scoase la concurs de şcolile de agenţi de poliţie din Cluj-Napoca și din Câmpina.

Astfel, pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, s-au înscris 3.936 de candidați, iar în Cluj, pe cele 300 de posturi de la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” - Cluj-Napoca, s-au înscris 949 de candidați, în Cluj-Napoca concurența fiind de peste trei candidați pe un loc.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs.

Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor, la data de 10 decembrie 2022, iar rezultatele obținute vor fi postate pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează.

Comenteaza