Video Meciuri de fotbal aranjate pentru pariuri: polițiștii au descins și în Cluj într-un dosar cu prejudiciu uriaș

Meciuri de fotbal aranjate pentru pariuri: polițiștii au descins și în Cluj într-un dosar cu prejudiciu uriaș
ilustrativ

La data de 25 februarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – prin Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului – au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive.

Descinderile au avut loc simultan în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București.

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, alături de alte persoane aflate în legătură directă cu acesta – inclusiv jucători ai echipei – ar fi acționat coordonat pentru influențarea rezultatelor unor partide disputate în Liga a III-a, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.

Ulterior, cei vizați ar fi indus în eroare organizatori de pariuri sportive, susținând că meciurile s-au desfășurat corect și că integritatea competiției nu a fost afectată. În realitate, spun polițiștii, rezultatele ar fi fost cunoscute dinainte și prestabilite.

Suspecții ar fi plasat pariuri atât online, cât și în agenții, creând aparența unor pariuri legale. Prin această metodă ar fi obținut foloase patrimoniale injuste de aproximativ 840.000 de lei.

Pentru completarea probatoriului, 21 de persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. În funcție de probele administrate, urmează să fie dispuse măsurile procesual-penale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, al polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ai inspectoratelor de poliție din Vâlcea, Argeș și Cluj, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești. De asemenea, în instrumentarea cauzei a fost implicat și Departamentul de Integritate al Federației Române de Fotbal.

Poliția Română precizează că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comenteaza