Video Marcel Vela, mesaj de 1 Mai: Trebuie să mai rezistăm puțin. Promit că este ultima rugăminte pentru ziua de astăzi

Marcel Vela, mesaj de 1 Mai: Trebuie să mai rezistăm puțin. Promit că este ultima rugăminte pentru ziua de astăzi

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri, un mesaj de 1 Mai în care spune că "trebuie să mai rezistăm puțin pentru ca apoi să avem o perspectivă optimistă" și le mulţumeşte angajaţilor MAI care sunt la datorie în aceste zile.

”Cu toţii ne-am făcut planuri de 1 Mai - ne vedeam cu cei dragi, la munte, la mare, la distracţii, la grătare. Oricum, dar nu aşa. Ca totdeauna, viaţa ne-a oferit imprevizibilul şi ne-e adus aici, în mijlocul unei pandemii globale”, a spus Vela, într-un mesaj video postat pe Facebook.

Ministrul le-a a transmis mulţumiri lucrătorilor din MAI care sărbătoresc în 1 Mai prin muncă.

”Încă de la prima oră sunt la datorie şi verifică dacă sunt respectate regulile care sunt menite să ne protejeze. Aşa cum am mai spus, am suplimentat efectivele din teren pentru a preveni posibile riscuri pentru că vreau să fim cu toţii bine, vreau să ştiu că vom fi sănătoşi, departe de acest virus invizibil şi agresiv. Am spus că vin doar cu o rugăminte, dar de fapt, mai am încă una și promit că este ultima pe ziua de astăzi: haideţi să avem un comportament corect. Trebuie să mai rezistăm puţin pentru ca apoi să avem o perspectivă optimistă”, a mai transmis Marcel Vela.

 

Comenteaza