Minivacanța de 1 Mai: CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral și crește capacitatea de transport

Minivacanța de 1 Mai: CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral și crește capacitatea de transport

CFR Călători anunță că suplimentează trenurile spre mare, pentru minivacanța de 1 Mai, pentru a face față valului de turiști.

CFR Călători a pregătit un program special de circulație pentru minivacanța de 1 Mai 2026, perioadă în care se estimează un număr ridicat de călători către litoralul românesc și alte destinații turistice din țară.

Astfel, în intervalul 30 aprilie – 4 mai 2026, compania va introduce trenuri suplimentare spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, din București Nord și Suceava. Călătorii din alte regiuni ale țării pot ajunge rapid la Marea Neagră prin conexiuni din București, beneficiind de trenuri care circulă frecvent, la un interval de 1-2 ore, pe ruta București Nord – Constanța și retur.

CFR Călători atenționează că trenurile vor circula fără oprire în stația Costinești Tabără, deoarece peroanele nu sunt finalizate și nu sunt apte pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor: "În aceste condiții, având în vedere că au fost efectuate vânzări în avans înainte de decizia CFR SA de a permite reintroducerea temporară a trenurilor în circulație, rugăm pasagerii care au deja bilete achiziționate cu plecare sau sosire în stația Costinești Tabără să utilizeze stația Costinești".

Operatorul feroviar precizează că traficul va fi monitorizat permanent, iar în funcție de evoluția cererii, pot fi introduse suplimentări operative de vagoane pentru rutele aglomerate.

Pentru a evita aglomerația și pentru o mai bună organizare a călătoriilor, compania recomandă achiziționarea biletelor din timp, prin canalele online, automatele din stații sau casele de bilete.

De asemenea, pasagerii sunt sfătuiți să își planifice din timp călătoriile, având în vedere că minivacanța de 1 Mai rămâne una dintre cele mai solicitate perioade din an pentru transportul feroviar, în special pe direcția litoralului.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .