Instanţa i-a interzis lui Curt să mai fie ofiţer, dar acesta s-a întors la poliţie

Instanţa i-a interzis lui Curt să mai fie ofiţer, dar acesta s-a întors la poliţie
Comisarul-şef Mihai Curt şi-a reluat activitatea de poliţist după ce a fost eliberat din arest în urma unei condamnări cu suspendare pentru trafic de influenţă.

Ofiţerul Mihai Curt-Iosip, din cadrul Serviciului de arme, explozibili şi substanţe periculoase al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, a stat în arest preventiv timp de patru luni, din 18 ianuarie până în 23 mai, fiind acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi pretins de la Gabor Gabor suma de 5.000 de euro şi 3.500 de lei pentru a interveni pe lângă autorităţi în vederea recuperării unei maşini aflată în custodia Serviciului furturi auto.

Întrucât nu ar fi rezolvat problema, în 9 ianuarie 2013, Curt-Iosip i-a restituit denunţătorului 1.000 de euro, iar în 15 ianuarie, încă 2.000 de euro, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată. Pe parcursul urmăririi penale şi a procesului, poliţistul a susţinut că este nevinovat şi că banii pe care i-a restituit lui Gabor reprezentau un împrumut pe care l-ar fi luat de la cămătar. În cazul lui Curt, procurorii s-au sesizat în urma denunţului făcut de Gabor Gabor, care a fost şi informatorul ofiţerului de poliţie. Declaraţiile date de Gabor, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii au fost pline de contradicţii, acesta fiind acuzat în repetate rânduri de avocatul lui Curt că dă mărturii mincinoase. Apărătorul lui Curt, dar şi ofiţerul însuşi au subliniat că denunţul făcut de Gabor este de fapt un act de răzbunare pentru că poliţistul l-ar fi împiedicat să extorcheze sume astronomice, de ordinul sutelor de mii de euro, de la Constantin Asăvoaie, preşedintele unei fundaţii din Cluj, care s-a împrumutat de la cămătar.

Curt-Iosip a fost condamnat, la sfârşitul lunii trecute de Curtea de Apel Cluj la trei ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă. În ziua în care instanţa a pronunţat sentinţa, Curt a fost eliberat din arest. Rareş Trif, avocatul comisarului-şef, a declarat că vinovăţia clientului său nu a putut fi dovedită şi a atacat decizia Curţii de Apel Cluj cu recurs, în speranţa că va obţine achitarea acestuia. În privinţa condamnării cu suspendare a lui Curt, avocatul a mai spus că "este curioasă decizia judecătorului, în contextul că arestul a fost menţinut pe parcursul procesului."

Întrucât a fost condamnat cu suspendare sub supraveghere, ofiţerul Curt este obligat pe durata termenului de încercare, adică timp de şapte ani, să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, conform programului stabilit de acesta; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Curt trebuie să-i înapoieze lui Gabor Gabor şi 2.000 de euro şi 3.500 de lei, bani pe care i-ar fi primit de la acesta din urmă pentru a-i recupera maşina reţinută de poliţie. Totodată, Curtea de Apel Cluj i-a aplicat lui Curt şi o pedeapsă accesorie, respectiv interdicţia de a mai ocupa funcţia de ofiţer de poliţie. "Domnul Curt s-a întors la muncă, la IPJ Cluj. Este pus la dispoziţie, dar lucrează. Pedeapsa accesorie a fost suspendată odată cu pedeapsa principală", a spus avocatul care îl reprezintă pe poliţist. Practic, pedeapsa accesorie este formală, întrucât, în cazul în care sentinţa Curţii de Apel Cluj rămâne defintivă în urma recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curt va fi oricum concediat, având o condamnare definitivă, fie chiar şi cu suspendare.

Surse apropiate comisarului-şef Curt au declarat că acesta este presat să îşi prezinte demisia de la IPJ Cluj. "Nu va ceda presiunilor pentru că este nevinovat şi nu are nici un motiv să renunţe la o carieră de peste 15 ani", a spus sursa citată. Chestorul Ioan Păcurar, şeful IPJ Cluj, a confirmat faptul că Mihai Curt a revenit la muncă. "Este pus la dispoziţie. A făcut recurs şi până rămâne definitivă hotărârea are dreptul de a reveni la muncă, însă, nu poate lucra cu publicul sau cu documente. Acum îşi desfăşoară activitatea la compartimentul proceduri, unde introduce date în calculator", a spus Ioan Păcurar. Şeful IPJ Cluj spune că asupra lui Curt nu avea cine să facă presiuni. "În mod cert, nici eu, nici adjunctul meu nu am făcut presiuni să îşi dea demisia. Oricum, are posibilitatea să reclame la Parchet dacă se simte presat", a spus Ioan Păcurar.

 

Comenteaza