Începe maratonul preferat al bikerilor clujeni

Începe maratonul preferat al bikerilor clujeni
Sfârşitul de săptămână culminează cu Maratonul Gilăului, într-o competiţie ce îmbină pedalatul cu relaxarea, într-un peisaj montan care îţi taie răsuflarea.

 

Startul maratonului ciclist se dă din curtea castelului lui Gelu, situate în localitatea Gilău, de la ora 10:00, bicicliştii urmând un circuit pe munţii din jur şi prin pădure. Pe traseu, suporterii vor încuraja concurenţii şi, totodată, vor avea ocazia să petreacă o zi plăcută în aer liber, în afara oraşului.

În zona destinată evenimentului, publicul prezent se va delecta cu surprizele sponsorilor, la standurile acestora, va admira bicicletele şi nivelul tehnic al sportivilor, va avea parte de o muzică şi distracţie într-o atmosferă de sportivitate şi voie bună.

Startul, cu pornirea masei cicliştilor, este plin de emoţie, iar trecerea liniei de sosire de către fiecare ciclist e un moment special ce merită toate aplauzele. Festivitatea de premiere ce va avea loc la ora 17:00 va încununa maratonul, cu decernarea diplomelor şi cupelor pe categorii.

Prima ediţie a Maratonului Gilăului, care a găzduit şi Campionatele Naţionale de Mountain Bike, s-a desfăşurat anul trecut în munţii Gilăului, locul preferat al bikerilor clujeni. Evenimentul la care au participat 400 de ciclişti amatori şi profesionişti a fost găzduit de castelul de la Gilău, unde s-a dat startul competiţiei.

 

Comenteaza