În contextul scandalului Blue Air, o companie low cost anunță o extindere masivă în România

În contextul scandalului Blue Air, o companie low cost anunță o extindere masivă în România

Compania aeriană low-cost Wizz Air, concurent al companiei româneşti Blue Air, implicată într-un scandal după ce a suspendat temporar toate cursele, anunţă că se extinde pe piaţa din România, prin lansarea unor rute noi spre Atena, Praga şi Larnaca şi creşterea pe 30 de rute existente, inclusiv către destinaţii cheie precum Londra, Roma, Milano, Barcelona, Paris, Bruxelles-Charleroi, Dortmund, Eindhoven, Madrid şi Tel Aviv.

”Wizz Air, cea mai mare companie aeriană din România, cu cea mai rapidă creştere şi cea mai sustenabilă din Europa, a anunţat astăzi o extindere semnificativă în România, adăugând cinci aeronave la baza sa din Bucureşti (creştere la 17 aeronave), precum şi creşterea capacităţii la Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Sibiu. Au fost încărcate locuri suplimentare pentru zboruri încă de vineri, 9 septembrie, iar Wizz Air va aduce prima dintre cele cinci noi aeronave Airbus A321 care se alătură flotei româneşti începând cu 4 octombrie. Acest lucru le va oferi românilor mai multe alegeri şi mai multe opţiuni de a rezerva cu încredere călătorii cu Wizz Air. Ca parte a acestei creşteri, compania aeriană a anunţat şi introducerea a trei rute noi de la Bucureşti către Atena, Praga şi Larnaca şi frecvenţe crescute pe 30 de rute existente, inclusiv către destinaţii cheie precum Londra, Roma, Milano, Barcelona, Paris, Bruxelles-Charleroi, Dortmund, Eindhoven, Madrid şi Tel Aviv”, a anunţat compania.

În total, Wizz Air va adăuga 2,6 milioane de locuri suplimentare pieţei din România.

”Odată cu creşterile din Bucureşti şi noile rute adăugate reţelei româneşti, Wizz Air este acum cea mai mare companie aeriană care operează din Bucureşti, precum şi din Cluj-Napoca, Bacău, Iaşi, Sibiu, Craiova, Suceava şi Timişoara, reiterându-şi angajamentul de a oferi destinaţii populare şi tarife ultra-reduse cât mai multor pasageri români, în cel mai sustenabil mod”, precizează compania.

Compania Blue Air a anunţat marţi sistarea tururor zborurilor programate să decoleze de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, după ce Administraţia pentru Fondul de Mediu a dispus blocarea conturilor sale, din cauza unor datorii de peste 28 de milioane de lei, reprezentând valoarea a 54.230 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2021

Wizz Air a anunţat tarife speciale pentru clienţii Blue Air. Pasagerii afectaţi pot rezerva acum bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49,99 euro folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările pot fi efectuate prin intermediul paginii Wizz Air pentru tarife speciale https://wizzair.com/en-gb#/ rescue.
Miercuri, aproape 30 de curse Blue Air care ar fi urmat să decoleze de pe Aeroportul ”Henri Coandă” au fost anulate.

Peste 2.000 de români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air au solicitat deja sprijin pentru a fi aduşi în ţară, autorităţile apelând la compania Tarom.

 

Comenteaza