Hoţ de buzunare eficient. A furat peste 14.000 de lei din genţile unor călători

Hoţ de buzunare eficient. A furat peste 14.000 de lei din genţile unor călători
Poliţiştii au reţinut marţi pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea mai multor furturi. Prin fapta sa, el ar fi creat un prejudiciu de peste 14.000 de lei.

Hoţul, un tânăr de 27 de ani din Bistriţa-Năsăud, ar fi acţionat în perioada martie-mai, timp în care şi-ar fi însuşit bani şi bunuri în dauna a şase persoane vătămate.

"În fapt, acesta călătorea cu microbuze sau alte autovehicule care tranzitau municipiul Dej, dinspre Bistriţa-Năsăud, şi ar fi sustras valori de la călători sau şoferi", au precizat poliţiştii.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru luarea măsurilor legale. 

Cercetările în cauză continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută de Codul penal.

 

Comenteaza