Fifor: Avem confirmarea, Laura Kovesi a fost la Oprea. Căutăm soluţii ca cei invitaţi să vină

Fifor: Avem confirmarea, Laura Kovesi a fost la Oprea. Căutăm soluţii ca cei invitaţi să vină
Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a declarat,luni, că există deja confirmarea că Laura Codruţa Kovesi a participat la întâlnirea care s-a ţinut acasă la Oprea, afirmând că se caută soluţii ca cei invitaţi să vină în faţa comisiei.

„Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. Nu cred că asta lipseşte în momentul de faţă. (...) Săptămâna aceasta şi săptămâna care urmează vom continua să adunăm date. (...) Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu punem un target pe o persoană sau alta, asta am spus de la începutul activităţii comisiei. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat şi s-au desfăşurat alegerile din 2009, pe obiectivele foarte clar stipulate în Hotărârea Parlamentului României, nu suntem după o persoană sau alta. Este absurd să gândim în felul acesta", a declarat senatorul PSD Mihai Fifor, solicitat să comenteze faptul că persoanele audiate nu au vrut să spună dacă Laura Kovesi a fost în noapte alegerilor acasă la Oprea.

Mihai Fifor a afirmat că se caută soluţii pentru ca persoanele invitate să se prezinte la audieri.

„Ne interesează ca toată lumea care poate contribui la analizarea acestei informaţii să vină la comisie. Suntem în momentul de faţă într-o chestiune procedurală, încercăm să găsim soluţii pentru a nu mai fi în situaţia ca cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat. Mi-aş fi dorit la Laura Codruţa Kovesi să vină la comisie. Este important dialogul şi să arătăm ţării că nu sunt chestiuni care trebuie ascunse sau că cineva are ceva de ascuns", a spus Fifor.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a respins, joi, invitaţia Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare.

"La data de 27 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că <<procurorii nu pot fi citaţi si obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale fac parte din autoritatea judecătoarească>>. Prin decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 şi decizia nr. 45 din 17 mai 1994, Curtea Constituţională a României a decis că dispoziţiile din regulamentele interne ale Senatului sau ale Camerei Deputaţilor care prevăd obligativitate persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituţionale. Faţă de aceste aspecte vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la şedinta comisie de anchetă", se arată în scrisoarea trimisă de Laura Codruţa Kovesi comisiei parlamentare.

Fostul procuror general în 2009, Laura Codruţa Kovesi, a fost invitat pentru a fi audiat săptămâna viitoare de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Mihai Fifor.

 

Comenteaza