Fenomenul mondial Corporate Games ajunge în premieră la Cluj

Fenomenul mondial Corporate Games ajunge în premieră la Cluj
Corporate Games, festivalul sportiv care de 28 de ani are loc în întreaga lume, a ajuns în România în 2012, cu ediţia de la Bucureşti, iar din acest an Clujul intră în premieră în circuit. Olimpiada sportivă oferă ocazia deosebită angajaţilor firmelor de a se distra şi a se întrece în diferite sporturi.

 

Conceptul Corporate Games este o combinaţie între sport, business şi turism reunite într-o competiţie mondială între corporaţii, similar cu Jocurile Olimpice, care oferă ocazia oricărui participant, indiferent de abilităţile sale sportive, de a fi parte a unei întreceri grandioase.

"Este o olimpiadă sportivă pentru firme, cu acelaşi fast, aceeaşi anvergură, doar că în loc de ţări sunt firme. Fiecare luptă pentru medalii care sunt câştigate individual, aur, argint, bronz, cu o premiere deosebit de fastuoasă, iar podiumul nu are locul I,II şi III diferenţiat, ci toată lumea se poate simţi câştigătoare de fapt. Poziţionarea I-VIII aduce puncte firmei, deci nu merită să lupţi doar pentru locul I. Adunând aceste puncte primeşti trofee şi eşti cu un pas mai aproape de finala din Mexic", a explicat Radu Rădescu, organizator al Corporate Games România.

Evenimentul, care a înregistrat un real succes în anii precedenţi, este o modalitate de a descoperi că sportul poate să însemne şi distracţie, prietenie şi lucru în echipă. Ediţia de la Cluj-Napoca va avea loc între 22-23 mai şi se va desfăşura în mai multe locaţii, în funcţie de sportul ales, baza sportivă Iuliu Haţieganu, Sala Polivalentă şi lacul Iulius Mall fiind locaţiile principale.

Participanţii au la dispoziţie 12 sporturi diferite la care se vor putea înscrie: alergare, baschet, biliard, bowling, ciclism, dragon boat, fotbal în 6, înot, şah, tenis, volei şi tenis de masă.

Câştigătorii competiţiei din Cluj vor fi înscrişi automat în finala de la Bucureşti care va avea loc pe 11-14 iunie, cu întreceri la 15 sporturi. Mai departe, câştigătorii finalei de la Bucureşti vor reprezenta oficial echipa României în cadrul World Corporate Games programată pentru noiembrie la New Mexico, Mexic.

Va fi un eveniment care se va repeta de acum în fiecare an aici, de regulă în sincron cu Zilele Clujului, la sfârşitul lunii mai. „Clujul este, după părerea noastră, unul dintre oraşele cu cel mai mare potenţial sportiv şi analizele noastre au arătat că este o foarte mare masă de oameni dornici să facă sport care dorm, iar atunci noi am venit ca un ceas deşteptător uriaş. Vrem să-i trezim, vrem să le arătăm altceva şi sperăm că ne vor urma în această cruciadă de a pune sportul în mintea celor care stau non-stop în birou", a mai spus organizatorul.

Înscrierile au început pe 1 martie iar echipele de corporatişti interesaţi şi cu spirit de viaţă se mai pot înscrie până în 15 mai. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc duminică, 24 mai, la Universitatea Babeş-Bolyai care împreună cu Primăria Cluj-Napoca sunt gazdele partenere ale Corporate Games.

Seria de competiţii sportive pregătite pentru anul acesta este menită să testeze echipele şi să stimuleze andrenalina şi spiritul de aventură. Ca bonus concurenţii vor avea ocazia să se folosească de cea mai mare platformă de socializare şi networking din cadrul unei competiţii sportive, dedicată mediului corporatist.

Comenteaza