Fără auz şi fără vedere, şi-a lansat la Cluj povestea vieţii sale FOTO

Fără auz şi fără vedere, şi-a lansat la Cluj povestea vieţii sale FOTO
Profesorul Vasile Adamescu, singurul român care a fost demutizat după ce a suferit de la o vârstă fragedă de lipsă de vedere şi surzenie, şi-a lansat astăzi volumul auto-biografic „Înfruntând viaţa".


">

Aproximativ 200 de persoane au participat joi seară în foayer-ul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga", la lansarea volumului auto-biografic „Înfruntând viaţa", apărut la editura Boema, al profesorului Vasile Adamescu, stabilit la Cluj, singurul român demutizat după ce a rămas de la doi ani fără auz şi vedere. La evenimentul de lansare audienţa a umplut foayer-ul de la parterul bibliotecii clujene.

„În timp ce există numeroase persoane nevăzătoare care sunt scriitori, vorbim de primul volum, din România, scris de o persoană care suferă de surdo-cecitate (sureznie şi lipsă a vederii, n.red.)", a subliniat profesorul Vasile Preda, de la Facultatea de Psihopedagogie specială a Universităţii Babeş-Bolyai. El a vorbit despre eforturile făcute încă de acum zeci de ani, de psihologi, în frunte cu profesorul Mare, ajuns în prezent la 85 de ani, pentru demutizarea lui Vasile Adamescu.

Despre personalitatea autorului a vorbit şi profesoara Georgeta Damian, care s-a numărat printre psihologii care au lucrat, în anii '60, la demutizarea lui. De asemenea, scriitorul Constantin Mustaţă, cunoscut al lui Vasile Adamescu, a povestit contextul în care acesta a rămas fără auz şi vedere, după îmbolnăvirea, la vârsta de aproximativ doi ani, de meningoencefalită, care, în ciuda strădaniei părinţilor şi a medicilor, nu a putut fi tratată. Constantin Mustaţă a amintit şi de personalitatea Floricăi Sandu, prima învăţătoare a lui Vasile Adamescu şi care s-a implicat foarte mult în educarea acestuia.

Vasile Adamescu s-a născut în 1944 într-o comună dunăreană. A urmat apoi cursurile şcolare la Cluj, unde a absolvit şi Facultatea de Pedagogie - secţia de Psihopedagogie specială şi a devenit profesor pentru copiii cu dublă deficienţă senzorială. El este în prezent profesor pensionar, după 29 de ani de profesorat. De asemenea bărbatul a absolvit şi Şcoala Populară de Arte, îndrumându-i în continuare, pe copii cu deficienţe de vedere, în modelarea lutului.

 

Comenteaza