Ernö Bartha: “Este o onoare să fiu prezent la Londra”

Ernö Bartha: “Este o onoare să fiu prezent la Londra”
Artistul clujean Ernö Ciupe Bartha se declară încântat de faptul că va fi unul dintre reprezentanţii României la Olimpiada Culturală ce va organizată în capitala Marii Britanii, Londra, ca eveniment conex Jocurilor Olimpice, şi că va avea ocazia să-şi prezinte la nivel internaţional sculpturile în fân cu genericul “Nature in the City”.

"Este o onoare pentru mine, o competiţie, o aspiraţie care s-a împlinit. De mult am plănuit acest turneu prin capitale, cu «natura în oraş». Sunt foarte interesat de analogia formelor între natură şi om", a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, artistul clujean Ernö Bartha. Proiectul propus de el, "Nature in the City" se numără printre cele 18 selectate de Institutul Cultural Român (ICR) pentru a reprezenta România la Olimpiada Culturală de la Londra, program cultural lansat încă din 2008 de autorităţile britanice pentru a asigura o complementaritate culturală Jocurilor Olimpice (27 iulie - 12 august) şi Paralimpice (29 august - 9 septembrie) din 2012. Artistul va realiza sculpturi de mari dimensiuni - 5 metri înălţime, 2,5 m lăţime, inspirate din istoria şi simbolistica Jocurilor Olimpice, ce vor fi amplasate în iulie-august în Victoria Park şi Mile End Park, conform reprezentanţilor ICR. "Ernö Bartha va crea două sculpturi noi, concepute în mod specific pentru parcurile menţionate, cu posibilitatea de a fi amplasate pe apă", menţionează reprezentanţii ICR.

Bartha a precizat că va realiza lucrările la Vlaha, unde pot fi văzute multe din creaţiile sale şi că detaliile cu privire la tema lor, respectiv din punct de vedere tehnic urmează să fie definitivate în intervalul următor, depinzând de dorinţele părţii britanice. Artistul a mai derulat proiecte cu genericul "Nature in the City" la Budapesta (2008), respectiv la Cluj (2007) şi Sibiu. Născut la Cluj-Napoca, absolvent al secţiei de sculptură a Institutului de Arte Vizuale Ion Andreescu - actualmente Universitatea de Artă şi Design, artistul vizual şi sculptorul Ernö Bartha este cunoscut în special pentru sculpturile de mari dimensiuni în fân, care împodobesc şi dealurile de la intrarea în satul Vlaha.

"Dacă nu sunt transportate nicăieri, lucrările în fân pot rezista maxim 10 ani. În acest timp suferă modificări. Fânul proaspăt devine patinat. Se parcurge un ciclu, dar pe parcurs poate fi reînnoit", a specificat Bartha, care a subliniat că pentru el nu atât fânul, "un material generos", este nepărat cel mai important, ci ideea artistică şi realizarea ei plastică. Pe lângă sculpturile în fân artistul sculptează şi în bronz. El a realizat totodată o expoziţie conceptuală inedită, "TV Mania", prezentată în intervalul 2009-2010 la Budapesta, Cluj şi Toulouse.

 

Comenteaza