Foto Din cauza geloziei un clujean a vrut să intre cu un cuțit în locuința fostei concubine. A ajuns la spital după ce s-a automutilat

Pe fondul geloziei, un tânăr de 20 de ani din municipiul Cluj-Napoca a vrut să intre în casă peste fosta parteneră de viață, înarmat cu un cuțit. Jandarmii l-au reținut.

Întâmplarea a avut loc luni seară, când un echipaj de jandarmi au intervenit în urma unui apel la 112. Aceștia au fost anunțați că pe o stradă din cartierul clujean Mărăști este o persoană agresivă.

Jandarmii au ajuns imediat la faţa locului, unde femeia care solicitase telefonic sprijinul le-a transmis acestora semnalmentele persoanei agresive.

Tânărul a fost găsit rănit în jurul blocului.

În urma somațiilor, tânărului i s-a făcut un control corporal preventiv pentru identificarea unor eventuale arme albe. Asupra acestuia a fost descoperit un cuțit de mici dimensiuni.

"Având în vedere că bărbatul prezenta plăgi la nivelul brațului stâng, necesitând îngrijiri medicale, jandarmii clujeni au solicitat o ambulanță prin dispeceratul unităţii.Tânărul în vârstă de 20 de ani a avut un cuțit cu care a lovit ușa fostei partenere și văzând că nu îi deschide, s-a automutilat provocându-și mai multe răni pe corp", a transmis Jandarmeria Cluj.

Jandarmii i-au acordat bărbatului primul ajutor până la sosirea ambulanței. Jandarmii clujeni l-au predat pe tânăr polițiștilor din cadrul IPJ pentru continuarea demersurilor legale.

Comenteaza