Dilema momentului: dosarul revoluţiei include sau nu procesul Ceauşeştilor?

Dilema momentului: dosarul revoluţiei include sau nu procesul Ceauşeştilor?
Revolta revoluţionarilor şi a urmaşilor morţilor din decembrie 1989 împotriva îngropării dosarului revoluţiei e firească. Numai că cei care îşi asumă rolul de continuatori ai PCR cer să fie judecaţi şi cei care au decis şi pus în practică execuţia fostului cuplu dictatorial.

Numărul morţilor în evenimentele de dinaintea şi, mai cu seamă, de după fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu nu este cunoscut nici acum cu exactitate. Acesta variază, dar nu foarte mult, în funcţie de sursă. Cifra asumată oficial de Secretariarul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi publicată în Monitorul Oficial este de 1.142 persoane decedate prin împuşcare şi 3.138 răniţi. Până în acest moment, pentru reprimarea violentă a mişcărilor de protest din Timişoara şi Bucureşti, au existat doar patru condamnaţi: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. S-a ajuns până acolo încât fostul căpitan Carp Dando, comandantul grupei de militari care au ucis 12 oameni şi au rănit alţi 26 în piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca, în 21 decembrie 1989, să devină posesor de certificat de rănit în revoluţie, deoarece un glonţ ricoşat sau ieşit din arma unui nepriceput din subordinea sa l-a lovit în călcâi.

Numai că majoritatea celor care au căzut victime gloanţelor s-a înregistrat după fuga Ceauşeştilor cu elicopterul de pe clădirea fostului Comitet Central şi verdictul dat la televiziunea publică de Mircea Dinescu şi Ion Caramitru „Am învins!". Însă pentru aceste victime nu a fost tras nimeni la răspundere. Deşi la vremea aceea se spunea că cei care continuă să împuşte români sunt terorişti, până în ziua de azi singurul cetăţean român acuzat de terorism este... Beke Istvan din Târgu Secuiesc, cel cu petardele. În aceste condiţii, soluţia de închidere a dosarului revoluţiei, dată de Parchetul Militar după 26 de ani de frecat menta, a generat, în mod firesc, revolta celor care au avut de suferit de pe urma evenimentelor de atunci, fie răniţi, fie urmaşi ai celor morţi.

Numai că pe lângă corul protestului absolut legitim a mai apărut o voce unică. E vorba de preşedintele Partidului Socialist Român (PSR), formaţiune care îşi asumă în mod explicit rolul de continuator al fostului partid unic (chiar a încercat să-şi schimbe numele în Partidul Comunist Român, dar a fost refuzat de instanţa de judecată), Constantin Rotaru. Acesta cere nici mai mult nici mai puţin decât deschiderea unui dosar penal împotriva celor care au decis şi au dus la îndeplinire execuţia lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.

„La conducerea ţării, avem numai impostori şi infractori, iar interesul lor nu este să se afle adevărul. Sper ca noi, PSR, să reuşim să deschidem un dosar împotriva criminalilor care, chiar în ziua de Crăciun, l-au asasinat pe Ceauşescu. Voi, mai tineri, aţi auzit că Ceauşescu a fost condamnat pentru genocid şi tot felul de aiureli. În realitate, nu a fost condamnat niciodată. Adunătura aia de la Târgovişte nu putea să reprezinte o instanţă judecătorească. Nu a existat nici un rechizitoriu. Magistratul care a fost acolo s-a sinucis ulterior, nesuportând probabil crima pe care a făcut-o. Sau poate că avea de gând să spună adevărul şi a fost redus la tăcere. Drepturile omului nu s-au respectat în cazul lui Ceauşescu, nu i s-a dat dreptul la un recurs, la apel. PSR îi consideră criminali pe Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu, Dan Voinea, dar şi pe gradaţii şi soldaţii care l-au executat pe Ceauşescu. Dosarul împotriva acestora ar trebui pus pe rol imediat!", a declarat Rotaru, potrivit arenavalceana.ro.

Că procesul Ceauşeştilor a fost un simulacru, care n-a respectat aproape nici o procedură judiciară e un fapt pe care nu-l mai contestă în ziua de azi nici măcar cei care au participat în mod nemijlocit la eveniment, iar sinuciderea, după nici trei luni, a preşedintelui aşa-zisului complet de judecată, Gică Popa, n-a făcut decât să confirme acest lucru. Interesant este că procurorul acelui pseudo-proces a fost Dan Voinea, cel însărcinat ulterior cu operarea dosarului revoluţiei. Avocaţii din oficiu ai celor doi Ceauşeşti, Constantin Lucescu şi Nicoale Teodorescu, au fost, prin modul în care s-au comportat, doi procurori suplimentari. În ce-i priveşte pe Victor Atanasie Stănculescu, Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voculescu, aceştia au asistat la proces, bănuiala care planează asupra lor fiind aceea că, în fapt, ei au fost cei care au decis lichidarea cuplului dictatorial, rolul prezenţei lor la proces fiind de a se asigura că lucrurile vor decurge „aşa cum trebuie".

De-a lungul timpului cei mai vehemenţi contestatari ai execuţiei Ceauşeştilor chiar în ziua de Crăciun, au fost defuncţii Adrian Păunescu şi Corneliu Vadim Tudor. Dar Constantin Rotaru este primul care pare decis să depună o plângere penală împotriva celor care au orchestrat şi dus la bun sfârşit eliminarea fostului cuplu dictatorial.

 

Comenteaza