Decapitare la Medicina Legală Cluj

Decapitare la Medicina Legală Cluj
Scandalul cadavrelor decapitate de la IML Cluj continuă cu schimbarea conducerii, potrivit surselor ZIUA de CLUJ. Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă.

 Reglare de conturi cu decapitări la propriu şi la figurat la Institutul de Medicină Legală (IML) din Cluj. Scandalul în care cinci cadavre fără aparţinători au fost decapitate în urma unei conferinţe internaţionale organizate de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj ar putea fi o reglare de conturi între medicii de la IML Cluj, susţin sursele ZIUA de CLUJ.

Şeful laboratorului proceduri al IML Cluj, Radu Vieru a declarat pentru ZIUA de CLUJ că nu a fost anunţat despre conferinţa în urma căreia cadavrele au apărut decapitate.

"Eu sunt şeful laboratorului de proceduri şi nu am fost anunţat de conducerea IML despre vreo conferinţă care să aibă loc aici. M-am trezit, într-o zi, că nu am unde să efectuez o autuopsie, din cauză că era plină sala de studenţi. Trebuie să fiu anunţat, pentru că şeful laboratorului este cel care are grijă de ceea ce se întâmplă aici.M-au ocolit şi nu am înţeles de ce", atenţionează medicul. Capetele celor cinci cadavre fără aparţinători au apărut după două zile de la conferinţă, într-o pungă de gunoi, în frigiderul instituţiei, după ce reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au venit să ia trupurile neînsufleţite pentru înhumare. Potrivit reprezentanţilor IML Cluj, cadavrele nu erau material didactic. Totuşi, IML Cluj susţine, prin intermediul unui comunicat de presă, că trupurile făceau parte dintr-un protocol ştiinţific. Costel Siserman, directorul IML Cluj, nu a putut fi contactat. Potrivit cadrelor medicale, scandalul iscat la IML Cluj arată, printre altele şi lacunele în protocolul de colaborare cu UMF.

"Există doar un protocol formal cu UMF, în sensul în care noi ne desfăşurăm activitatea într-o clădire de-a lor şi cam atât, altul nu există numai dacă nu-l fabrică în zilele următoare", au declarat surse oficiale ale IML Cluj. Reprezentanţii UMF Cluj nu au putut fi contactaţi.

Conform surselor ZIUA de CLUJ, medicii de la IML Cluj ar fi încercat să-şi forţeze mâna unul altuia. "După decapitarea cadavrelor, urmează decapitarea instituţiei", arată sursele ZIUA de CLUJ. Ministerul Sănătăţii (MS), de care răspunde direct IML Cluj, a demarat o anchetă. Reprezentanţii instituţiei susţin că nu pot confirma sau infirma ipoteza demiterii conducerii IML Cluj. "Deocamdată nu putem vorbi despre aşa ceva. Am demarat o anchetă în acest caz şi vom reveni cu concluzii după ce vom primi şi răspunsul de la Institutul Naţional de Medicină Legală", a declarat Oana Grigore, de la biroul de presă al MS. În cursul după-amiezei de ieri, un grup de control trimis de MS, via Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj, a început un control la IML Cluj.

Poliţia cercetează dacă a fost profanare

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a demarat, la rândul său, o anchetă, la solicitarea unui medic de la IML. "Poliţiştii Serviciului Criminalistic Cluj efectuează o cercetare pentru profanare de morminte. Dosarul este transpus Judecătoriei Cluj-Napoca", a declarat Anca Bolba, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Etichete
Comenteaza