Dalai Lama, invitat anul viitor la Cluj-Napoca

Dalai Lama, invitat anul viitor la Cluj-Napoca
Fondatorul unei şcoli private din Cluj-Napoca, Simona Baciu, spune că l-a invitat pe Dalai Lama să viziteze România şi Cluj-Napoca, adăugând că liderul spiritual tibetan "vrea să vină".

Baciu a declarat luni, după ce s-a întors dintr-o vizită făcută în India, unde l-a întâlnit pe liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, că acesta a fost în Ungaria şi în Bulgaria, dar nu a fost niciodată în România.

"În septembrie, am avut onoarea de a-l cunoaşte pe Dalai Lama în India. I-am menţionat programul nostru de mindfulness de la Transylvania College şi l-am invitat să ne viziteze la Cluj-Napoca şi să vină în România. A fost foarte deschis şi răspunsul său a fost afirmativ, spunând «Da, vreau să vin în România».

Acum urmează să ne ocupăm de toate formalităţile, am vorbit cu cei de la Camera de Comerţ Româno-Americană (AMCAM), vom lua legătura cu rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi să îi transmitem lui Dalai Lama o invitaţie oficială. Sperăm să îl întâlnim, din nou, de această dată la Cluj-Napoca în cursul anului viitor. Dalai Lama a fost în Ungaria, în Bulgaria, dar în ţara noastră nu a fost niciodată", a spus Baciu.

Potrivit acesteia, Dalai Lama este implicat în educaţie şi vorbeşte foarte mult despre importanţa acesteia în formarea noii generaţii.

"Am fost o delegaţie de 25 de persoane din România, care s-a aflat în India, timp de patru zile, în luna septembrie la o manifestare privind lecţiile lui Dalai Lama, am vizitat locuri sacre, am participat la slujbe speciale oficiate de călugări budişti, de călugări tibetani. Şi am avut şi o audienţă privată cu Dalai Lama, care ne-a primit pe toţi, a petrecut timp cu noi. Este un spirit extrem de pozitiv, iar în prezenţa lui simţi o energie extraordinară", a subliniat Simona Baciu.

În aprilie 2010, europarlamentarul Laszlo Tokes anunţa că a primit confirmarea din partea liderului spiritual tibetan, Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, privind o vizită a sa în România, în cursul lunii septembrie a aceluiaşi an, în aceeaşi perioadă în care acesta urma să facă o vizită şi la Budapesta.

Tokes informa, într-un comunicat, că a lansat invitaţia către Dalai Lama la începutul lunii decembrie 2008, când liderul spiritual tibetan, împreună cu premierul Guvernului tibetan în exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-au aflat la Bruxelles. Cu acea ocazie, liderul spiritual al Tibetului a fost primit de către membrii intergrupului Tibet al Parlamentului European, din care făcea parte şi europarlamentarul Laszlo Tokes.

Ulterior, răspunzând unei solicitări Mediafax, MAE preciza că autorităţile române nu au formulat invitaţii către Dalai Lama sau reprezentanţii săi pentru a vizita România şi că Bucureştiul recunoaşte existenţa unei singure Chine, din care face parte şi Tibetul.

Potrivit comunicatului MAE de la acea vreme, orice contacte ale oficialităţilor române cu reprezentanţi ai Regiunii Autonome Tibet sunt convenite pe canale diplomatice, în cadrul relaţiilor dintre România şi Republica Populară Chineză.

Ulterior, europarlamentarul Laszlo Tokes afirma că vizita în România a liderului spiritual tibetan Dalai Lama "nu pune sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, acceptat de România", scopul vizitei fiind ecumenic, şi nu politic.

Laszlo Tokes i-a făcut lui Dalai Lama o nouă invitaţie de a vizita România, în septembrie 2010, declarând atunci că îşi asumă "responsabilitatea de a interveni pe lângă preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul României pentru ca vizita să se desfăşoare în condiţii liniştite", însă vizita lui Dalai Lama nu a mai avut loc.

Dalai Lama, aflat în prezent în India, trăieşte în exil din 1959 şi a primit premiul Nobel pentru pace în 1989. Dalai Lama anunţa, în martie 2011, că-şi abandonează rolul politic de lider al mişcării tibetanilor în exil, un rol în mod esenţial simbolic. Desemnat Dalai Lama la vârsta de trei ani, el considera deja că s-a retras "pe jumătate", începând din 2001, când a fost ales pentru prima dată un premier al Guvernului în exil.

Comenteaza