Cursuri gratuite pentru studenţii de la UTCN, în toată Europa

Cursuri gratuite pentru studenţii de la UTCN, în toată Europa
Organizaţia internaţională BEST (Board of European Students of Technology) organizează în această primăvară 22 de cursuri de sezon în întreaga Europă, la care pot aplica şi studenţii de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin intermediul grupului local BEST Cluj-Napoca.

Scrisorile de motivaţie trebuie depuse până în 11 noiembrie. În acest sezon, studenţii clujeni pot alege între cursuri din oraşe precum Belgrad (Serbia), Delft (Olanda), Ekaterinburg (Rusia), Lille (Franta), Bordeaux (Franta), Gdansk (Polonia), Helsinki (Finlanda), Kaunas (Lituania), Lviv (Ucraina), Messina (Italia), Milan (Italia), Moscova (Rusia), Nancy (Franţa), Paris (Franţa), Praga (Cehia), Saint Petersburg (Rusia), Thessaloniki (Grecia), Turin (Italia) sau Uppsala (Suedia). De asemenea, vor mai fi organizate o competiţie inginerească în Novi Sad (Serbia) şi un curs de surfing în Lisabona (Portugalia). În cadrul acestor cursuri, participanţii vor studia de la calculatoare, automatică sau inginerie, până la economie, marketing sau management.

Cursurile au loc între 1 martie şi 7 iunie 2012. Nu se percepe nicio taxă de participare, iar cazarea, masa şi activităţile din timpul liber sunt acoperite de organizatori.

Etichete
Comenteaza