Foto Cum a fost la Festivalul Geamgiilor din satul clujean Bociu

În perioada 22-23 iulie 2023, în satul clujean Bociu, situat la poalele Vlădesei , localitate ce păstrează urmele puternicei comunități de geamgii care exista aici odinioară, s-a desfășurat Festivalul Geamgiilor.

Evenimentul, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Mărgău, Parohia Ortodoxă Bociu și Parohia Greco-Catolică Bociu, a cuprins spectacole folclorice, întânirea fiilor satului, dar și lansarea unui film documentar-etnografic despre geamgiii din Bociu și limba gumuțească.

Manifestarea a debutat sâmbătă, 22 iulie, la ora 17:00, cu un spectacol folcloric, susținut de tineri interpreți clujeni. Pe scena amplasată la intrarea în sat, în prezentarea managerului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Adriana Irimieș, împreună cu Grigore Sâmboan, consultant artistic, au evoluat: Amalia Chiper Iurian, Andreea Ciupe, Adelina Boita, Adela Burcă, Dragoș Câmpean, Ana Maria Mariș, Adelina Pavel, Alesia Rus, Ștefania Viorela Cotîrlă și Delia Toderici. Jocurile tradiționale au fost prezentate de membrii Ansamblului Folcloric ,,Șoimii Carpaților” din Florești.

Totodată, a fost lansat filmul documentar-etnografic „Geamgiii și limba gumuțească”, realizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Rezultat al cercetărilor de teren ale echipei instituției, filmul îi prezintă pe Ioan Goga și Iuliu Tonca, doi dintre ultimii meseriași plecați demult din Bociu, care dezvăluie multe secrete ale acestei meserii. Un recital la tarogot și vioară a fost susținut de instrumentiștii Nelu Gabor și Dorin Nemeș. Cei prezenți s-au bucurat și de interpreții bănățeni Roxana Mag și Mircea Știopon, iar seara s-a încheiat cu jocul satului, în acompaniamentul grupului instrumental „Băndașii de la Cluj”.

A doua zi, duminică, manifestarea a debutat la ora 13:00 cu o paradă a portului popular, la care au participat fiii satului, dornici de a-și păstra și promova obiceiurile și cultura tradițională. Apoi, cuvântul de deschidere a fost rostit de primarul comunei Mărgău, Mircea Sorin Suciu, alături de preotul Horia Șaitiș de la Parohia Ortodoxă Bociu și preotul Victor Petrică Vaida, de la Parohia Greco-Catolică Bociu.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, i-a felicitat pe organizatorii festivalului, dar și pe localnici pentru modul în care au știu să-și promoveze cultura și obiceiurile tradiționale. Apoi, din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj au fost oferite diplome de excelență și de onoare pentru cei implicați în realizarea Festivalului Geamgiilor.

Manifestarea a continuat cu un spectacol folcloric, susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș, alături de Aurel Tămas și „Băndașii de la Cluj”, Mirela Mănescu Felea, Maria Golban Șomlea, Mihaela Grindean, Florina Trif, Ionuț Candrea, Ioana Petran și Dana Purcel. Pe scenă au mai urcat: Laura Ciupeiu, Denisa Giurgiu și membrii Ansamblului folcloric „Cununa Apusenilor” din Gilău.

Familii din comunitate se reîntorc în sat de sărbători și obișnuiesc să vorbească la masă în gumuțească, împreună cu urmașii. Sunt conștiente de valoarea acestei particularități a zonei, care trebuie transmisă mai departe, pentru ca „limba de sticlă” să nu dispară, deși și-a pierdut rolul. La acest lucru contribuie și „Festivalul Geamgiilor”, desfășurat cu implicarea și susținerea fiilor satului, multi stabiliți prin marile orașe din sudul țării.

Comenteaza