Foto CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi i-a aruncat CADAVRUL într-un șanț

CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi i-a aruncat CADAVRUL într-un șanț
sursa foto - https://www.criticarad.ro
CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi a aruncat-o MOARTĂ într-un șanț
CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi a aruncat-o MOARTĂ într-un șanț
CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi a aruncat-o MOARTĂ într-un șanț
CRIMĂ ȘOCANTĂ: Și-a răpit fosta iubită, a târât-o agățată de mașină, apoi a aruncat-o MOARTĂ într-un șanț

Femicidul devine o practică la ordinea zilei în România. Actele de cruzime ale foștilor parteneri agresivi ale multor femei adesea se termină cu o crimă. 

O crimă cumplită a avut loc în Arad. O femeie a fost răpită, târâtă cu mașina și ucisă de fostul concubin. Aceasta refuzase ordinul de protecție împotriva agresorului. Potrivit știripesurse.ro, femeia lucra ca ospătar într-un bar din Chișineu Criș. De acolo, ea ar fi fost luată cu forța de către agresor.

Căutat pentru răpire, dar între timp o omorâse pe femeie

„La data de 5 august a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Chișineu-Criș, o femeie ar fi fost introdusă cu forța într-un autoturism de către fostul concubin, ulterior plecând într-o direcție necunoscută. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost întocmit un dosar penal, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș. Totodată, a fost constituită o echipă de cercetare complexă.

Poliția a ajuns prea târziu

În urma investigațiilor efectuate, în extravilanul localității Șepreuș, a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Sintea-Mare, care a fost imobilizat și condus la audieri. Totodată, între localitățile Sintea-Mare și Chișineu-Criș a fost identificată și victima, o femeie de 28 de ani, decedată. A fost informat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și lipsire de libertate”, precizează IPJ Arad.

Marți seara, o tânără de 28 de ani din zonă a fost ucisă de fostul iubit și abandonată pe un câmp. S-a aflat că suspectul o agresa frecvent pe femeie, dar și pe cele două fetițe ale lor. În iulie, Poliția a și emis ordin de restricție pe numele lui.

Târâtă după mașină pe o distanță de 2 kilometri

În seara morții sale, victima, care lucra ca recepționeră la un hotel din Chișineu-Criș, era în timpul programului. La un moment dat, bărbatul, pe numele său Orădan Nicolae Lucian, de 35 de ani, a răpit-o din unitatea de cazare. Individul a forțat-o să iasă afară, apoi a luat-o cu forța. Se pare că i-ar fi prins mâinile la geamul mașinii.

Femeia a rămas astfel în afara autoturismului și apoi târâtă după mașină pe o distanță de 2 kilometri, așa cum au observat autoritățile pe camerele de luat vederi stradale. La întregul moment au asistat șocați colegii femeii, angajați ai hotelului. Aceștia au sunat imediat la 112. Era prea târziu pentru tânără. În ceea ce-l privește pe agresor, acesta nu s-a oprit aici. Când a văzut că a femeia a murit, bărbatul i-a aruncat trupul într-un șanț, a informat Critic Arad.

Suspectul crimei din Arad, acuzat că și-a bătut o fetiță până la leșin

Criminalul și fosta iubită aveau împreună două fete minore. Pe numele bărbatului a fost emis în data de 3 iulie 2025 și un ordin de protecție, acesta neavând voie să se apropie de fiicele sale. Ordinul a fost cerut de partenera sa după ce bărbatul le-ar fi agresat pe minore. Tot luna trecută, bărbatul de 35 de ani şi-ar fi bătut în public cele două fetițe. Pe una dintre minore a lovit-o atât de tare încât aceasta a leșinat.

Comenteaza